• DEX Online

    Cuvântul căutat:

    Am alergat repede și pe când îl trăgeam de zgardă după mine, pentru că nu asculta deloc de vorbă, la o ferestruică s-a ițit capul lung ca o buturugă al lui Gabi bácsi, cu căciula înaltă. Cine știe de când privea bătrânul la câine fără a cuteza să iasă. Mi s-a făcut cald și mi-am dat jos două din cele trei pulovere. 

    Așa că am început să-l țin legat să nu facă vreo poznă, cu un lanț lung, lung, să se poată mișca. Baruc se rotea în jurul cotețului iar lanțul se strângea până la capăt, după care se pornea să latre plângător și trebuia să merg să-l învârtesc înapoi ca să se elibereze.

    M-am apucat să demolez un șopron dărăpănat, împreună cu soția mea, Alma iar Samu bácsi a trecut la noi cu o sticlă de lapte și s-a așezat pe grămada de lemne, uitându-se cum lucram, în vreme ce Baruc se smucea în lanț și turba.

    - V-ați luat un câine mare cât frica voastră... a zis el și a început să ne explice de ce era Baruc așa de furios față de ei. Era frate cu Gabi bácsi iar pământul lui, al nostru și al lui Gabi fusese un întreg care se împărțise la trei. Baruc, stând pe bucata din mijloc simțea că pământurile din jur sunt ale stăpânului lui dar le vedea călcate de străini.

    Tot așa simțise câinele tatălui lor, cel al fratelui care locuise acolo, al nepotului de la care cumpărasem locul și oricare câine ar fi stat în curtea aceea, s-ar fi purtat la fel. 

    Tocmai săream cu picioarele pe o bârnă ca să o desprind, când ridic ochii și-l văd pe Baruc trăgând cotețul după el prin grădina în care se înfiripau ici, colo bețele unor copăcei și tufe. Cârligul de care fusese prins lanțul se rupsese și legasem câinele de coteț. Alma a dat fuga să-l țină pe Baruc dar n-a putut. Era cât ea iar dacă îi punea labele pe piept, chiar mai înalt. Samu bácsi s-a strecurat iute în podul grajdului, pe o scară și nu i-am mai zărit decât căciula înaltă. Am lăsat baltă demolatul. Am cărat cotețul la loc, am fixat alt cârlig în beton, am legat bine câinele și l-am dat jos pe Samu.

     
    Povestea anterioară Cea mai adevărată minciună
    2
    Povestea următoare Regele Harbuz
  • ingtorrent.com
  • abouttorrent.com
  • storytorrent.com