- O minune? – făcu Sara ochii mari.
- Chiar așa. Nisipul era moale și eu tot înaintam. Fără să-mi dau seama, am săpat un tunel adânc și m-am trezit dintr-o dată într-o lume nouă și foarte ciudată. Acolo locuiau niște oameni mici și portocalii.
- Pitici portocalii?
- Întocmai, Sara dragă. Mulți pitici portocalii. La început, m-am speriat foarte tare și am încercat să găsesc o portiță prin care să ies la suprafață. Dar nu s-a putut, pentru că toate drumurile erau închise – până și tunelul săpat de mine, care se umpluse la loc cu nisip.
- Și ce ai făcut?
- Am rămas pe loc, nemișcată. Într-o c’ipă, piticii portocalii au făcut cerc în jurul meu, au început să aplaude, strigând cu toții: Lico Bocotiti, Lico Bocotiti. Pe urmă, au trecut pe rând prin fața mea, au făcut câte-o plecăciune și au rostit câte un nume: Moskilo, Blobilu, Arakiki, Birubici și așa mai departe. Începeam să înțeleg că astea erau numele lor, dar încă nu știam de ce se înclinau în fața mea și, mai ales, de ce strigaseră cu toții „Lico Bocotiti!” M-a lămurit o piticuță care purta o căciuliță multicoloră și un șorțuleț alb și avea în mână un bastonaș argintiu.
- Și ce ți-a spus? – făcu Sara, din ce în ce mai curioasă.
- Mi-a spus că ea e zâna piticilor portocalii, care trăiesc de foarte multă vreme în țara de sub nisip și tot de foarte multă vreme așteaptă să vină un oaspete care să le fie rege sau regină, pentru că niciunul dintre ei nu a avut curajul să își pună coroana pe cap.
Și zâna piticilor mi-a mai zis că eu sunt acel oaspete și ea m-a atins, pe furiș, cu bagheta fermecată și de aceea înțeleg limba lor și pot vorbi, iar Lico Bocotiti va fi de acum încolo numele meu, care înseamnă „regina piticilor portocalii”.
- Dar tu nu erai portocalie...
- Atunci nu eram, dar mica zână mi-a dat să beau ceva dintr-o sticluță de cristal cu capacul de argint.
- Ce era?
- Nu știu exact, semăna la gust cu sucul de morcovi și, îndată ce l-am băut pe tot, mi-am schimbat culoarea și am devenit așa cum mă vezi tu acum.
- Și coroana? De ce n-o ai pe cap?
- Ai dreptate să mă întrebi. Piticii portocalii mi-au dat și o coroană frumoasă, făcută din aur și împodobită cu pietre prețioase. Doar eram regina lor, nu-i așa? De ce nu o mai am pe cap? Păi... păi... Lasă c-o să-ți spun eu totul. Dar nu acum, Sara, fiindcă mor de somn.
- Și eu – spuse fetița, căscând...
- Atunci, închei povestea?
- Da.
- „Și-am încâlecat pe-o șa, și ți-am spus poveste-așa”; „Și-am încălecat pe-o căpșună și ți-am spus o mare și gogonată minciună”.
- Ha-ha! Noapte bună, Lico Bocotiti!
- Noapte bună, Sara!... Noapte bună, copii!
