-Bu-hu-hu, nu te lăsa,
Că noi te vom ajuta.
Țurțurii îi vom spăla
Și gunoiul vom căra.
Flăcăul Sărac rămase ca trăsnit la auzul glasului ciudat. Nici nu apucă să-și revină, că bufnița chemă vrabia, vrabia strigă copoiul, copoiul chemă popândăul, popândăul veverița, veverița brotacul iar brotacul buhaiul. Animalele se puseră pe treabă. Popândăul, veverița și brotacul strângeau gunoiul. Copoiul și buhaiul cărau ceaunul la groapa de gunoi. Așa merse treaba din zori și până-n seară, în fiecare zi.
Trecu mult timp. Flăcăului Sărac îi crescu o barbă lungă până când reușiră să scoată toate lucrurile acelea putrezite din peșteră. După ce termină, scoase frânghia Legătorului și o legă de trunchiul gros al stejarului. Ceaunul mare îl umplu cu apă de la izvor, îl s’obozi jos în adâncul peșterii, apoi coborî și el.
Rămase cu gura căscată la vederea palatului uriaș.
Coloane de gheață împodobeau intrarea, tuberoze de gheață se desenau pe podea iar pe tavan mii și mii de țurțuri albicioși zornăiau și zăngăneau.
Flăcăul Sărac scoase puțină apă din ceaun și spălă intrarea, frecă podeaua cu flori de gheață, șterse unul câte unul țurțurii palizi. Umplu balta cu apă curată și spălă bine somonii bolnavi. Și să vezi minune! Somonii dintr-o dată se vindecară, începură să danseze și să cânte:
