Pe zidurile școlii a lipit un afiș: „Școală de limbi străine pentru găini“.
„Ce, nu am inventat eu bicicleta fără roți?“, se întreba Iosif.
„Atunci de ce să nu reușesc să învăț găinile să latre?“
Și s-a apucat cu sârguință de treabă.
În școala găinilor preda numai el singur lătratul.
El era atât învățătorul de lătrat cât și profesorul de lătrat cât și
directorul de lătrat.
Dar tot acest efort a meritat.
Nu a trecut multă vreme și deja toate găinile
lătrau de se cutremura pământul.
Și când mergeau pe stradă sau stăteau cocoțate pe garduri
sau pe acoperișuri, lătrau într-una.
Nu se mai opreau din lătrat.
Găinile erau așa de bucuroase că învățaseră
ceva nou, că toată ziua-bună ziua numai lătrau.
Prin tot orașul, de jos în sus, în stânga și în dreapta
numai asta se auzea: „ham- ham! ham-ham!“
„ Mai tăceți odată! Închideți-vă pliscul!
Este o hărmălaie de neînchipuit!“, spuneau supărați
locuitorii din Rio Las Platas din Chichirezul de Jos.
Dar asta nu le folosea la nimic.
Și așa a trecut o săptămână și
după aceea încă o săptămână.
Găinile lătrau în continuare.
- Nu mai suportăm gălăgia asta!
- Fă ceva să tacă găinile!
Oamenii l-au amenințat pe Iosif Pufăitul că îl
reclamă la poliție.
Iosif Pufăitul ridica numai din umeri:
- Cum să le aduc la tăcere? Ele nu mă ascultă!
Și ăsta era adevărul gol-goluț.
Găinile nu acceptau nici un ordin.
