- Întocmai. Puștiul l-a băgat înăuntru și a închis ușița cu zăvorul. Singurul noroc al piticului portocaliu a fost pâinea cu dulceață pe care i-a pus-o noul său stăpân pe măsuță, alături de un pic de lapte, turnat în căpăcelul unei sticle de plastic. După atâtea aventuri și foame, Agâmbici a adormit, în sfârșit, mulțumit. Toate acestea se întâmplaseră cu o zi înainte de sosirea mea.
- Și pe urmă? Ce s-a întâmplat când l-ai văzut tu în căsuța de jucărie?
- Cum ți-am spus, el se uita pe fereastră. Părea puțin speriat. Dar, când m-a văzut pe mine, a făcut ochii mari și a început să plângă. Auzi, Agâmbici să plângă. Unul dintre copii a tras zăvorul și l-a lăsat să iasă pe ușiță. Atunci, spre mirarea tuturor, piticul s-a aruncat la picioarele mele și a spus: „Iertare, măria ta! Iertare, Lico Bocotiti! Am greșit! Nu mai fac! Te rog să mă ierți și să mă duci acasă!” În acea c’ipă, piatra violet s-a aprins. Am știut că supusul meu nu minte și m-am bucurat.
- Și copiii? Ce-au făcut copiii?
- Ha-ha! Au rămas cu gura căscată și ne-au rugat să nu plecăm atât de repede. Le-am promis să rămânem câteva zile la ei. Să-ți spun drept și eu aveam nevoie de un pic de odihnă, nu numai Agâmbici.
- Povestește! Povestește! Cum v-ați distrat?
- Așa sunteți voi, copiii. Eu vorbesc de odihnă și tu vrei distracție, ca și gazdele noastre, care nu ne-au lăsat aproape deloc să ne odihnim. Nu-i nimic. A fost plăcut. Aflând că sunt regină, mi-au făcut la repezeală o coroană din poleială și m-au suit pe un scăunel, zicând că e tron. Pe Agâmbici l-au așezat lângă mine, numindu-l, provizoriu, sfetnicul meu. Apoi, și-au chemat câțiva prieteni, fetițe și băieți și au organizat un bal. Și-au pus hăinuțele cele mai frumoase.
- Fetițele aveau rochii de prințesă? Eu am una! Este roz!
- Diademă ai? Că fetițele acelea aveau.
- Am. Mi-o pune mama pe cap.
- Bravo! Să știi că balul de jucărie a fost distractiv. Copiii au pregătit gustărele și le-au pus pe o masă de unde putea lua fiecare, au adus sucuri colorate, din care noi nu mai gustaserăm niciodată, au adus muzică și au dansat, baloane colorate și alte jucării. Regina – adică eu –, era răsfățată de toată lumea. Am mâncat și am băut până m-am umflat. Agâmbici era fericit și nu mai știa cum să-mi mai mulțumească pentru că-l iertasem de greaua pedeapsă. Un singur lucru nu-mi convenea.
- Care?
- Nu puteam dansa. Sunt atât de greoaie pe labele mele și cu casa în spinare, încât nici nu am avut curajul să încerc. Ei, atâta pagubă! M-am uitat la copii și tot a fost bine. Când balul s-a sfârșit și au plecat toți pe la casele lor, Agâmbici și cu mine ne-am dus la culcare. Înainte să adormim, ne-am făcut un mic plan pentru călătoria de întoarcere. Dar, despre asta, fii sigură că îți voi povesti data viitoare, pentru că acum „Am încălecat pe-o șa și ți-am spus poveste-așa” „Și-am încălecat pe-o căpșună și ți-am spus o mare și gogonată minciună”.
- Noapte bună, Lico Bocotiti!
- Noapte bună, Sara! Noapte bună, copii!
