-Balonel! (Se prefăcea că nu-i mai știe bine numele). Ce surpriză să te văd! Cum ai ajuns până aici? Credeam că... ăăă... Și vai! Cei doi papa... ăăă... Riri? Ce v-aș mânc... îmbrățișa! Cele nouă pisici se zburliră și se apropiară amenințătoare cu ochii lucind. Urmă o hărmălaie și un iureș teribil din care nu se putea distinge nimic clar, blăni zburlite, aripi din care zburau pene, cozi arcuite, gheare sclipind, urechi lungi, etc.
Apoi se făcu liniște, se auzeau doar câteva mârâieli înfundate. mare parte din pisici fugiseră și câteva stăteau ascunse sau lipite de podea. Alunel o ținea pe Drăguțică de ceafă și o scutura spunându-i:
- În primul rând mă cheamă Alunel, nu Balonel, în al doilea rând nu-i vei mânca pe papagali, iar în al treilea rând vei pleca din casa mea, fie că vrei, fie că nu. Îi puseră o parașută și o aruncară pe geam iar pisica ateriză pe un tomberon în spatele blocului. Servitorul se trezi din leșin și îl anunță pe stăpân că Alunel s-a întors. El se bucură foarte mult. Camera fu amenajată la loc așa cum îi plăcea câinelui iar unul din cei doi papagali, Palmier, vru să rămână acolo și primi o cușcă mare, cu perdele, în care intra doar să mănânce, să doarmă și să se dea huța.
Dar stăpânul câinelui o găsi pe pisică și o luă înapoi în casă deoarece o îndrăgise foarte mult, pentru că torcea și se freca de el și așa dormea mai bine. Iar cei doi au trebuit să împartă casa cu dânsa, lucru care nu a fost prea ușor. Certurile, bătăile și fugărelile însoțite de lucruri sparte nu mai conteneau iar servitorul fugărit și bătut de pisică își dădu demisia.
Atunci stăpânul înțelese că un câine, o pisică și un papagal nu pot sta la un loc și o duse pe pisică la un prieten.
Alunel nu a mai rămas doar în apartament. Zilnic făcea plimbări lungi prin parcuri adevărate. Iar pentru siguranța lui era însoțit de un bodyguard bine înarmat și de stăpânul lui.
