• DEX Online

    Cuvântul căutat:

    Banii mi i-a dat bunica, ea câștigă bine, că-i vinde lui tata țigări de contrabandă. Dar eu nu fumez și de-aia am bani cu grămada, am vreo sută de bani sau poate chiar două. Sau poate chiar nouă mii de milioane de miliarde de bani. Adică am avut, că acuma îmi bate vântul prin buzunare și în pușculițe, bani ioc, că i-am dat pe pistol.
    Tare-i fain! Când l-am ținut în mână prima dată în viața mea, mi-am spus: Măi, Baltazare, tu de-acum înainte nu mai ești Baltazar, tu ești de-acu' un cowboy de-adevăratelea! Ai să vezi cum o tulesc toți și fug de tine ca dracul de tămâie, când ieși tu cu pistolul în stradă. Apoi am ieșit din shop cu pistolul în buzunar și cu mâna pe trăgaci, gata de apărare și atac. Dacă m-ar fi văzut James Bond, ar fi rămas cu gura căscată. James Bond nici măcar nu-i cowboy, e numai agent secret și un mare rahat, în comparație cu mine.
    Și cum am ieșit în stradă, brusc au apărut nenea Müller și tanti Müller și eu am scos pistolul și-am spus „Mâinile sus!“ și ei au râs cu mare poftă și-au zis, Baltazare, Baltazare, numai la prostii ți-e capul! „Mâinile sus!“, am strigat din nou, dar pe ei i-a durut în cot de mine și-au vrut să-și continue drumul. Atunci n-am avut încotro și-am apăsat pe trăgaci. Pac! Mamă, ce-a bubuit! Și tanti Müller avea o sticlă în mână, dar după aia brusc n-a mai avut-o, căci a căzut pe trotuar și s-a spart. Buf! Și pe urmă a căzut și nenea Müller, că a vrut să fugă, dar a alunecat pe ce fusese în sticlă.
    În sticlă fusese ulei. Asta mi-a spus-o mama, dar de-abia mai târziu, după ce mi-a făcut scandal și mi-a spălat blugii. Blugii tăi acum pot să-i arunc, a strigat, petele astea de ulei nu mai ies în vecii vecilor!
    Asta s-a întâmplat ieri și azi nenea Müller și tanti Müller au trecut pe partea cealaltă a străzii când au văzut că vin. Habar n-am de ce pentru că nici măcar n-aveam pistolul la mine. Mi l-a confiscat tata, dar hahaha, n-are ce să facă cu el! Când i-am atacat pe nenea și tanti Müller, i-am consumat toate gloanțele. Mare noroc are primarul, ca să nu mai zic de președinte!

     
    Povestea anterioară Baltazar la Paris
    2
    Povestea următoare Baltazar și orizontul
  • ingtorrent.com
  • abouttorrent.com
  • storytorrent.com