Baltazar cowboyul
Într-o bună zi l-am întrebat pe tata dacă mă lasă să-mi cumpăr un pistol din banii de buzunar pe care nu-i țin în buzunar, ci în pușculiță. Dar nu un pistol cu apă, ci un pistol adevărat care face pac! pac! când apăs pe trăgaci, am spus. Că eu am văzut odată un film cu cowboy. Și cowboyii erau îmbrăcați exact ca mine, că și ei poartă blugi. Și dacă am și eu un pistol care pocnește, atunci sunt și eu exact ca ei și pot să-i împușc pe toți criminalii. De exemplu, pe primar și pe președinte, că așa spune tata mereu, că aștia trebuie împușcați ca tovarășul și savanta.
Așa că m-am dus la tata și i-am spus ce vreau să-mi cumpăr. Și când m-a auzit, tata a început să urle din toți rărunchii, ce tot vorbești! Măi, auzi idee! Mie în casă nu-mi intră pistoale, nici măcar din alea de jucărie. Ai priceput, Baltazare? Eu detest violența și dacă nu pricepi chestia asta îți dau vreo două de-ți sar mucii. „Dar eu vreau un pistol, tată! Te rog! Il plătesc eu, am bani! Nu mă interesează cât costă. Vreau un pistol care pocnește!“
„Vezi să nu te pocnesc eu pe gratis“, a zis tata. Dar după aceea a apărut mama si i-a spus tatei să nu mă mai amenințe și atunci tata i-a spus mamei să nu se amestece. Apoi au tot țipat unul la altul până când mama a spus c-o să-și facă valiza. Și eu m-am bucurat că poate mergem din nou la Paris, unde arde lumina toată noaptea. Dar tata nu vroia să călătoreasca și i-a zis mamei că dacă rămâne acasă îmi cumpără pistolul care pocnește de la shopul din colț. La plătit am făcut jumi-juma, adică o jumătate am plătit-o eu cu banii din prima mea pușculiță și cealalta jumătate am plătit-o tot eu, cu paralele din a doua mea pușculiță. Că tata nu are bani de aruncat, el fumează.
