Cine este omul de zăpadă?
Azi a căzut o ninsoare proaspătă și bogată, de februarie. Am ieșit în curte cu tata, să facem un om de zăpadă: am adunat zăpadă multă, am bătucit-o bine cu mâinile cu mănuși și am rostogolit doi bulgări mari, apoi i-am ridicat unul peste altul. Deasupra lor am așezat un bulgăre mai mic, capul, în care am scormonit cu degetele niște plete cârlionțate. Tata i-a sculptat umeri și brațe, i-a modelat chipul și un c’op ascuțit peste plete. Eu i-am fixat ochii de cărbune, nasul de morcov, pentru că stă în frig, iar hainele de pe el le-am încheiat tot cu cărbuni rotunzi. Apoi tata a adus o mătură de nuiele să i-o pună în brațe, așa cum au toți oamenii de zăpadă, dar mie îmi plăcea foarte mult să mătur, așa că am strigat:
-Dă-mi mie mătura! Eu sunt Omul de Zăpadă!
Tata a ripostat:
-Oi fi având tu nas roșu, dar... eu sunt Omul de Zăpadă!
Bunicul, care curățase trotuarul din fața casei și trecea chiar atunci prin curte, a intervenit:
-Uite, eu am plete albe și haina plină de chiciură. Așa că eu sunt Omul de Zăpadă!
Am rămas tăcuți, privind la bunicul... la Omul de Zăpadă... când deodată am auzit-o pe mama strigând:
- Ba eu sunt Omul de Zăpadă! Întârziase, ca să se îmbrace mai călduros, și într-adevăr ea semăna cel mai mult cu Omul de Zăpadă, pentru că burta ei, în care știam că stătea fratele meu, arăta ca un bulgăre mare.
Omul de Zăpadă s-a înroșit de mânie:
-Gata cu cearta că m-ați asurzit! Eu sunt Omul de Zăpadă și nimeni altul!
Tata a ridicat brațele către noi într-un gest prin care arăta că se dă bătut și i-a predat mătura iar noi am intrat în casă și ne-am așezat să mâncăm. Deodată, auzim strigăte din grădină.
