A fost odată o mămică fericită care avea doi copii: o fetiță, Diana și un băiețel pe care-l chema Vlăduț. Cum erau acești copii? Cum să fie? Cei mai deștepți, cei mai frumoși și cei mai cuminți copii din lume. Pe mine puteți să mă credeți, fiindcă îi cunosc foarte bine.
Căsuța în care se născuseră era una obișnuită, în care, pe lângă mama și tata, mai existau și o bunică și un bunic, gata în orice c’ipă să-și ocrotească puișorii și să-i învețe de bine.
Când copiii era micuți, așa cum se-ntâmplă întotdeauna în ”cei șapte ani de-acasă”, cei mari se preocupau să-i îndrume c’ipă de c’ipă către învățăturile frumoase și să le deschidă mintea și sufletul. Lucrurile se petreceau firesc, așa, în joacă și copiii au deprins fără probleme spălatul pe mâini sau pe dinți, dar și să spună ”mulțumesc” sau ”poftim”, să facă un nod, să spună o poezioară sau chiar – lucru mare –, să facă o socoteală simplă.
Dar, știți și voi cum e cu copiii... surprize la tot pasul: când vrei să arăți musafirilor ce bine a învățat să imite animalele și începi să-i pui întrebările la care întotdeauna răspundea perfect, te trezești că tocmai atunci pisica face ”ham” , vaca – ”miau” , iar cocoșul ”muuu”. Asta, când domină logica lui NU. Uneori, însă, nu te poți opri să admiri o altă logică, aceea a inteligenței, pe care nici n-ai fi putut-o bănui tu, ca om matur. Așa s-a întâmplat de multe ori cu Diana și Vlăduț și din foarte multele astfel de momente, vă voi împărtăși și vouă câteva.
O primă ”perlă„ de-a Dianei datează chiar de pe vremea când Vlăduț nu venise încă pe lume dar, ca s-o pregătească, mămica ei i-a spus că va avea un frățior și i-a arătat că el crește acolo, la căldură, în burtica ei. Fără prea multe ezitări, fetița puse cea mai logică întrebare posibilă: ”l-ai mâncat?” Mai târziu, bunicuța, pe care o strigau ”Meme”, după ce de-atâtea ori numărase degețele, păpuși și câte și mai câte, s-a gândit că e momentul să meargă mai departe și s-o învețe pe Diana să facă mici socoteli. ”• Diana, vino să-ți arăt ceva!
