Le puse pe pisici să privească toate o dată la lemne iar focul se aprinse de la ochii lor. Dar în curând un șoarece trecu pe acolo adulmecând fiertura din ceaun și o pisică sau două se luară după el. Prințesa se transformă într-o păpușă care stătea față în față cu Aurin ținându-se de mâini.
Împăratul merse iar la vrăjitoarea cea vestită. Ea prinse de data aceasta douăzeci de dulăi negri și răi și îi puse în cerc. Totul merse cum trebuia dar pe la mijloc nu se știe cum și de unde, un iepure trecu prin preajmă și un dulău fugi după dânsul. Cele două păpuși prinseră o viață a lor, noaptea ele se mișcau și vorbeau.
Vrăjitoarea îi promise împăratului că va face vrăji până când prințesa Păpădina va reveni la vechea ei înfățișare și împăratul se liniști întrucâtva. El o pofti pe vrăjitoare chiar în castel pentru a-și face treaba în siguranță. De data aceasta ea strânse în jurul ceaunului treizeci de vrăjitoare înfiorătoare, care mai de care mai uscată și mai încârligată și totul merse bine dar spre sfârșit un bostan se desprinse de sus de pe un vrej și căzu în ceaun împroșcându-le cu fiertură c’ocotită. Cele treizeci de vrăjitoare înfiorătoare, uscate și încârligate căzură pe spate și se transformară în păpuși împreună cu împăratul și toată curtea.
Iar Păpădina și dragostea ei, Aurin au trăit fericiți până la adânci bătrâneți – deși nu știu dacă ar fi potrivit să zic așa, pentru că păpușile nu îmbătrânesc - în odaia lor cu păpuși, din castelul cu păpuși care a rămas acolo, la locul lui și în care nu a mai intrat nimeni, niciodată, deoarece localnicii se temeau să nu se lipească vreo vrajă de ei și să împărtășească aceeași soartă...
