Nu prea era de glumă. L-am mângâiat pe cap pe copil iar ele au început să bea mai departe dar cu ochii bulbucați și răi ațintiți asupra mea.
- Spune-mi, te rog, ce se-ntâmplă aici? Copilul a tăcut o vreme uitându-se pe sub sprâncene cât putea de urât.
- Uite ce-ți dau, am încercat eu să-l îmbunez. Și am scos din sân o găinușă de lut smălțuită de-ți lua ochii, m-am dus la râu, am umplut-o cu apă și am început să fluier și să gâlgâi cu ea. Era mai mult decât putea îndura el. A luat găinușa și a zis:
- Bivolițele astea pe care le paști azi sunt fete pe care sătenii le-au pedepsit deoarece nu au vrut să se ducă după cei care au ales mămăliga lor.
- Și ele nu fac mămăligă?
- Ba da dar ele își fac mămăliga de cu seară, iar mămăliga lor este rece și tare a doua zi și rareori se întâmplă să fie aleasă vreo mămăligă de-a lor, că toți aleg mămăligă caldă, din care ies aburi. Astfel că vor rămâne nemăritate, asta l-e pedeapsa.
Deci se putea întâmpla și așa! Ne-am întors pe înserate, bivolițele ne urmau supuse, deși cu priviri aprige iar băiatul fluiera și gâlgâia din găinușă de umplea văile. Am ajuns și ne-am așezat la masă, copilul vesel iar eu îngândurat, tot rumegând povestea cu bivolițele cele nemăritate.
A doua zi toate fetele de măritat din sat s-au sculat cu noaptea în cap și s-au apucat să facă mămăliga de măritiș, cum se numea pe acolo.
Am ieșit iar și m-am spălat la fântână, cu băgare de seamă să nu cad în mâl. Animalul nu părea a fi acolo, dar cercetând m’aștina am văzut coarnele ieșite puțin.
