- Nici o grijă, am spus. Am pornit la pas, cu bivolița alături dar când am trecut dealurile și nu ne mai putea zări nimeni, am îmboldit calul care a început să fugă ca vântul. Tocmai mă gândeam că am scăpat de animalul acela dezgustător când am simțit o arsură în spate. Întorc capul și văd bivolița gonind după noi cu coarnele coborâte de sub care împungeau ochii...
- Stai, am strigat, stai că te aștept să mergem împreună...
Bivolița a încetinit și am făcut popas, vreme în care a păscut iarba fragedă. Mireasa a cerut să fie dată jos de pe cal și a început a dansa iar eu priveam când la ea când la bivoliță și la un moment dat mi s-a părut că avea haz. La următorul popas, după ce am desfăcut ștergarul și am mâncat împreună vorbind câte-n lună și-n soare, am încălecat și am pornit veseli mai departe, în pas cu bivolița. Pe drum am simțit că mă ademenea tot mai mult iar când am ajuns acasă era tot atât de frumușică pe cât era bivolița de respingătoare.
Maică-mea ne-a ieșit în întâmpinare iar eu i-am zis mândru:
- Uite ce noră ți-am adus!
Ea a privit lung, a dat să zică ceva și a tăcut. Mireasa a sărit pe cuptor iar bivolița s-a tolănit în prag și a început să caște și să rumege și acolo a rămas până în ziua de azi.
Peste o săptămână au sosit douăsprezece care cu zestre și o cireadă mare de bivolițe. Maică-mea a dat din cap, bucuroasă:
- Așa mai merge...
Asta a fost... Am avut trei feciori și am trăit fericiți până la adânci bătrâneți și uite că am apucat să vă povestesc cum mi-am găsit mireasă...
