-S-a făcut!
Apoi cei doi vecini își uneau căciulile pe la porți.
-Ce afaceri face vecinul cu laptele nostru? De când a fost la Polul Nord sunt cu toții așa de ciudați!
Iar ursul stătea cu sertarul cu pești în brațe și lingea, sugea și c’efăia de zor, având înșirate în față vreo cinci sticle cu lapte amestecat cu frișcă: doi pești, o jumătate de sticlă, doi pești, o sticlă, și puțin mai încolo, la masă, tata cu mama și cu Mircea mâncau pâine cu sare și cu roșii.
Noaptea ieșeau să plimbe ursul, ușurel, să nu se încălzească, pentru că urșii polari au un strat gros de grăsime sub blană și se încălzesc mult dacă aleargă, iar câinele trebuia să-l păzească.
Apoi mâncarea s-a terminat. Ursul stătea și lingea frigiderul gol și se uita cu jale la tata când intra în casă. Mircea trecea când la vecina din dreapta, când la cea din stânga și adulmeca oalele de pe plită. Ele îl pofteau la masă și se mirau cât era de flămând iar mama avea o siluetă de invidiat. Se vede ca merge zilnic la sală, vorbeau prietenele ei.
Într-o zi, tata a privit congelatorul cel uriaș - gol și i-a zis ursului polar:
-Hai băiatule, înapoi! Ursul, ce să facă, iarna era pe sfârșite și primăvara avea să fie greu de îndurat.
Tata și amicul lui cel alb s-au pregătit de călătorie dar de data asta au mers cu ajutorul unei asociații pentru ocrotirea animalelor care le-a trimis un camion. Tata l-a însoțit ca să se asigure că ajunge cu bine și l-a lăsat aolo unde l-a întâlnit, adică la Polul Nord, pe o banchiză, prilej cu care a făcut alte fotografii. Ursul a sărit în ocean, a înhățat un pește și l-a înfulecat, apoi i-a adus unul și tatei. Tata i-a mulțumit, l-a pus în traistă și i-a zis:
-Am să-l mănânc acasă, cu Mircea și cu mama!
Și așa a și făcut.
