DEX Online

 -Nu, special pentru tine am venit aici, pentru că tu eşti un copil care nu ne iubeşte şi căruia nu îi place singurul anotimp în care noi ne putem distra cu voi copiii. Timp de două zile m-am chinuit să te fac atent, să te salut politicos şi tu nici nu mă bagi în seamă, dragă Adi!   
- Îmi pare rău că nu te-am observat, spuse ruşinat băiatul, dar stai... tu ştii cum mă cheamă?   
- Desigur, noi, oamenii de zăpadă, ştim totul despre voi, copiii... Ce zici, vrei să fii prietenul meu?   
Adi stătu puţin pe gânduri, apoi faţa i se lumină şi-i răspunse bucuros:   
- Da, sigur, chiar îmi placi mult!   
- Răspuns corect! zise omul de zăpadă zâmbind larg şi ca printr-o minune acesta apăru în faţa copilului într-o mantie neagră pe care o trase peste el, apoi se ridicară în văzduh, sus, sus, pe deasupra pomilor îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, pe deasupra dealurilor şi câmpiilor poleite... şi călătoriră aşa până ajunseră în lumea oamenilor de zăpadă. 
 
Când poposiră pe Tărâmul Alb, un miros uşor de brad îl învălui pe copil, iar urechile îi fură gâdilate de o muzică armonioasă. Corpul său deveni foarte uşor, parcă plutea în lumina diafană care se revărsa peste ţinutul magic. Neaua de aici era mult mai pufoasă şi mai rezistentă, când o aşezai în palmă nu se topea. Aici casele, aleile împodobite pe margini cu flori de gheaţă, copacii, gardurile erau sculptate în zăpadă, totul în jur te fermeca, iar el se simțea așa de bine! Frigul dispăruse ca prin magie și lui îi plăcea foarte mult să mai rămână în acel ținut. Dintr-o dată apărură foarte mulţi oameni de zăpadă care se mişcau, vorbeau, râdeau ca şi prietenul lui. Toţi erau îmbrăcaţi identic: frac negru cu butoni albi, pălărie înaltă cu boruri mici, papion mare, negru, iar picioarele lor albe se terminau cu încălţări tot negre, cu ajutorul cărora oamenii de zăpadă se deplasau foarte uşor. Statura lor era mai mare decât a unui om obişnuit, erau inimaginabil de frumoşi, veseli şi fericiţi și discutau într-o limbă pe care Adi nu o înţelegea. Mergând după sunetul muzicii, băiatul zări câţiva oameni de zăpadă care cântau la nişte instrumente nemaivăzute. Trecând pe lângă casele lor, la un moment dat în faţa sa apăru un castel dantelat din gheaţă. Intrând aici, băiatul fu întâmpinat de oameni de zăpadă mai mici cu care se jucă. Îl dădură pe topoganul împletit din braţele lor, făcură frunze, căsuţe, păsări şi brăduţi din zăpadă, puzzle din gheaţă, apoi jucară şotronul şi de-a v-aţi ascunselea. Timpul zbură repede, astfel încât nici nu ştiu când adormi pe aripile muzicii.   

Dimineaţa, Adi se trezi în camera sa, care era tapetată cu nori, iar când deschise ochii credea că încă aluneca pe braţele prietenilor lui. Vocea blândă a mamei îl trezi însă la realitate:   
- Bună dimineaţa! Ce face băiatul meu chipeş?   
- Bună dimineaţa! Foarte bine, mami. Băiatul îşi îndreptă privirea spre fereastră, văzu că ningea și exclamă bucuros: Ura! Ura! Uite mămico, ninge!   
- Da, copile, ninge, dar de când te interesează pe tine zăpada? întrebă mama nedumerită.   
- Oo, mămico, ador zăpada, îmi place foarte mult, răspunse el în timp ce sărea din pat direct la geam să-şi vadă noul prieten drag.
Acesta părea neclintit din locul de unde plecaseră acoperiţi de mantia fermecată, acum era doar un om de zăpadă obişnuit. Chipul lui Adi se întristă şi exact când deveni serios, omul de zăpadă îi făcu cu ochiul. Grăbit, băiatul îşi aruncă repede hainele pe el şi ieşi în curte să se bucure de zăpadă, ca orice copil vrăjit de farmecele ei.   

Omul de zăpadă zâmbi mulţumit. De acum Adi va iubi oamenii de zăpadă şi anotimpul alb care aduce daruri, bucurii şi sărbătoare în sufletul oamenilor.