A fost odată ca niciodată o grădină. Grădina a fost lăsată neîngrijită mulți ani și s-a sălbăticit.
Și au crescut plantele în voia lor, așa cum le-a plăcut mai mult, amestecându-se laolaltă copaci de toate soiurile, meri, peri și pruni, tufe de alun, ierburi de tot felul și trandafiri, ciuperci și măcriș, păpădii și lalele. Lalelele creșteau puzderie, umplând grădina primăvara, căci vedeți voi, fostul stăpân al grădinii le îndrăgise până peste poate.
Într-o bună zi, în căsuța din grădină veni să stea o familie. Familia avea o fetiță, pe nume Bubu, care, cât era ziua de lungă, citea povești. Povești cu prințese, cu feți-frumoși, cu muma-pădurii, cu vrăjitori și vrăjitoare, povești fantastice despre alte lumi și câte și mai câte. Nimic nu i se părea mai frumos decât să intre în lumea fermecată a poveștilor și să-și imagineze cum ar fi dacă ea însăși ar trăi toate acele aventuri.
Într-o zi de primăvară, Bubu ieși din casă să exploreze grădina. Se plimba printre tufele de iarbă, printre copacii mari și bătrâni, printre copăceii tineri și printre lalele. Erau lalele roșii cât cuprindea. Privite de la distanță, semănau cu o mare roșie, iar când se uită mai bine, i se păru că printre ele mișca ceva.
