Privea cu uimire felul în care razele soarelui păreau că sunt absorbite în corpul lor, transformate apoi în cercuri și bile de lumină care se plimbau de-a lungul tulpinii, frunzelor și petalelor, într-o mișcare continuă. Tocmai când se întreba dacă zânele sunt de fapt transparente, soarele intră într-un norișor iar fenomenul încetă.
-Ne place soarele, îi spuse Zâna Lalea urmărindu-i privirea. Numai în lumina lui suntem fericite.
-Sunteți fascinante! De ce nu v-am putut vedea până acum? De ce nu mi-a zis mama de voi?
-Nu ne arătăm oricui. Numai copiii care nu știu încă să vorbească sau abia au învățat să vorbească ne pot vedea oricând.
-Dar de ce? Sunteți minunate, toată lumea v-ar îndrăgi!
-Nu toți sunt pregătiți să ne vadă și să ne înțeleagă. Tu ai inima plină de iubire și o minte foarte deschisă. Am așteptat să fii suficient de mare ca să te întâlnim.
-Sunteți ca zânele din basme!
-Basmele nu sunt doar basme, sunt adevărate.
-Ce bine-mi pare! Sunteți așa de frumoase! Dar zânele de acolo de ce par supărate? întrebă ea uitându-se la o tufă mare de lalele fără flori.
