-Noi, lalelele, ne înmulțim prin bulbi. Un bulb face mai mulți bulbi mici, care cresc și la rândul lor fac alți bulbi. Grupul de acolo e prea mare și prea înghesuit. Din cauza asta sunt îmbufnate și nu fac flori.
-Atunci o să le mut, zise cu convingere Bubu.
-Foarte bine, dar numai după ce ne culcăm.
-Cum așa? Când vă culcați?
-După ce ne trece sezonul. Când nu mai avem frunze.
-Adică la vară n-o să mai fii aici?
-Ba da, dar o să dorm. În schimb, or să fie treze alte zâne.
-O, lalelele nu sunt singurele flori cu zâne?
-Nu, toate plantele au zânele lor.
-Dar în grădină vă văd doar pe voi.
-Asta pentru că e primăvară și e devreme. Celelalte zâne dorm și se vor trezi doar odată cu plantele pe care le ocrotesc. Dar nu te-ai uitat la narcise...
Bubu se întoarse și se uită la grupul de narcise. Se uită și, într-adevăr, văzu atâtea zâne câte flori. Dar erau diferite. Precum florile pe care le aveau în grijă, zânele narcise erau mai subțiri, cu petale delicate și se înălțau zvelte, zvelte, zâmbind la soare și la fetiță.
-Vai, cât de drăgălașe sunteți!
Și zânele străluciră de încântare.
Și așa începu Bubu să-și petreacă zilele în grădină. In fiecare zi mai învăța câte ceva, făcea cunoștință cu prieteni noi și, când le veni vremea, dezgropă bulbii de lalele din tufele prea înghesuite și le plantă într-un nou cămin pentru fiecare.
