Viața de lux a câinelui Alunel
A fost odată ca niciodată, a fost odată un câine care trăia în cele mai bune condiții în care ar fi putut trăi un câine vreodată. Îl chema Alunel, deoarece era maro pe spate și alb pe burtă. Avea urechile lungi și mari ca de elefant, labele scurte și botul lung.
Alunel trăia într-un oraș foarte mare, plin de zgârie-nori, în care un apartament ocupa un întreg etaj. Câinele nostru stătea la etajul optzeci și șapte, într-o cameră foarte luxoasă unde avea: un mini-jacuzzi special pentru câini cu butoane care încălzeau apa și umflau bule, ridicau niște brațe robotice care îi făceau masaj sau îi întindeau o tavă plină cu bunătăți alese de dânsul tot prin butoane; când vroia să iasă din jacuzzi apăsa pe alte butoane care scoteau apa, apoi niște brațe robotice îl ștergeau cu un prosop moale de bumbac care absorbea toate picăturile de la prima atingere. Alte brațe automate ieșeau din perete și îl uscau cu un uscător special pentru blana câinilor, reglabil la temperatură sau putere și îi făceau pedichiura. În sfârșit, din podea ieșeau patru papuci moi și pufoși speciali pentru el.
Alunel dormea într-un pat foarte pufos, dotat și acesta cu niște butoane care îl ridicau sau îl coborau, nu departe de un televizor foarte mare, cam cât un perete, controlat prin tonalitatea și durata lătratului - astfel se schimbau canalele, luminozitatea, volumul sau se închidea ori deschidea televizorul. Iar jaluzelele de la ferestre erau controlat tot prin butoane.
Câinele nostru, deși ducea o viață atât de luxoasă nu văzuse niciodată altă ființă, deoarece nu ieșise în viața lui afară din bloc, iar asta se întâmpla din trei motive:
1. Stăpânului îi era frică să-l scoate afară de scump și drag ce-i era, deoarece se temea că cineva îl putea fura.
2. Câinele, cum nu văzuse în viața lui lumea exterioară ar fi fost atât de înfricoșat încât ar fi paralizat de teamă.
3. Dacă Alunel nu s-ar mai fi crezut unic atunci ar fi fost foarte trist pentru că ar fi știut că mai sunt și alții ca el.
Într-o zi, stăpânul lui Alunel se duse la un prieten de-al lui, la etajul douăzeci și trei, neștiind că a lăsat din greșeală ușa deschisă la balcon. În acest timp un fluture alb intră în apartament, rătăcind de colo-colo prin camera lui Alunel. Alunel îl zări imediat și se luă după el lătrând și făcând salturi să îl prindă. Fluturele speriat ieși pe balcon iar Alunel ieși după el. Când fluturele trecu de balcon, Alunel împinse un scaun aproape de margine, sări pe el și zdup! în aer. Urechile lui Alunel erau acum ca niște elice care îl susțineau, ba mai mult, cum vântul bătea foarte puternic, Alunel nu pierdea din portanță, ba chiar se mai înălța din când în când. Și așa Alunel zbură pe deasupra orașului uitându-se uimit la clădiri, la păsări, la câinii care-l priveau de jos și lătrau. Alunel nu era speriat, ba dimpotrivă, entuziasmat să afle toate lucrurile noi pe care viața la bloc i le ascunsese în toți acești ani.
Deodată văzu în dreapta lui un obiect mare care făcea zgmot și zbura ca el. Era un avion. Alunel se îndreptă spre el și se uită mai îndeaproape și văzu prin geam niște oameni stând pe scaune. Oamenii se uitau uimiți la el cum zbura și strigau la pilot să se apropie mai mult ca să-l poată lua la bord. Pilotul încercă dar fără succes deoarece Alunel nu vroia să ajungă la bordul avionului oricât de entuziasmați erau călătorii. Doar se agăță de o aripă. După vreo opt ore de zbor, Alunel observă că avionul cobora. Atunci își dădu drumul și începu să planeze deasupra pământului. Alunel vedea o pată mare albastră (marea) după care una bej-galbenă care era mai mică și plină de oameni (plaja) și multe colibe (un sat).
Ajunse cu bine jos și văzu o vietate cu patru labe, cap rotund, mic, urechi mici și ascuțite, ochi fosforescenți și foarte blănoasă. Nu era câine.
- Tu ce ești? întrebă Alunel, uimit.
- Miauuu, sunt o pisică, pisica Drăguțica, zise vietatea.
