Alina Nelega
Am început să spun povești copiilor mei, acum...să tot fie vreo douăzeci de ani. Fetița mea cea mare nu voia să mănânce și așa a apărut Zâna tăițeilor. Pe urmă i-a fost frică de broaște și a venit gîsca Ghighi s-o apere. Pe rând, au apărut iepurele Audedestuldebine - prietenul fetiței mele mai mici –, oița Piki cea albastră, papagalul Bobo...iar eu m-am transformat încet-încet în Alina-sobolina. Asta s-a întâmplat pe când lucram la radio și scriam povești pentru emisiunea de duminică dimineața a prietenei mele, Dana-glascristalin. Mi-am dat seama că o mulțime de copii mă ascultă, după telefoanele primite. Ba într-o zi, două fetițe mi-au lăsat la poartă un termos mare cu cafea și o cutie cu prăjituri de casă. „Ca să ai poftă de scris”, au mâzgălit ele, cu pix violet, pe capac. Și atunci am scris. Și am tot scris așa, multă vreme, tot bând cafea și mâncând prăjituri de casă, până când a sosit timpul să plec de la radio.
Pe urmă copiii mei au crescut, iar eu am trecut la alte povești, mai lungi și mai complicate –la drept vorbind, o vreme n-am mai scris pentru copii. M-am întâlnit mai mult cu oameni mari și foarte-foarte serioși, care voiau să scot alt fel de cărți și să scriu teatru și romane pentru actori, cu care ei să se joace pe scenă sau să le citească singuri și să-i apuce durerea de cap. Uneori, oamenilor mari le place să se dea importanți, iar durerea de cap te face foarte important. Așa că am călătorit foarte mult, cu trenul și cu avionul, ba chiar și cu vaporul. Ca Nila-crocodila. Am văzut multe orașe mari, la fel de sălbatice ca pădurea iepurelui Audedestuldebine. Dar până la urmă, tot acasă m-am întors.
Și, într-o noapte, când nu puteam să dorm: m-am trezit că-mi bate la ușă Veve Salvador, cu Dragonul Oskar. Foarte nervoși. I-am lăsat înăuntru, ca să nu strige în casa scărilor: la noi în bloc sunt mulți oameni în vârstă și trebuie să le respectăm somnul. Dar, ce să vezi! nu erau singuri. După ei au intrat Omul-prăjitură, Puturica, Nila-crocodila, Doamna Ghionoaie, Puiu cu titirezul lui vorbitor, Zurinka cea frumoasă, ursul Herbert, Prințul Marțipan...mi s-a umplut bucătăria de musafiri. Și făceau o gălăgie groaznică, voiau să trăiască. Voiau să vorbească, să fie auziți. Își cereau drepturile. Voi ce-ați fi făcut în locul meu?
Și, uite-așa, m-am reapucat de scris povești.
Mediana Stan despre Alina Nelega:
Alina Nelega, scriitor, dramaturg cunoscut în străinătate, premiat cu premiul Uniter, critic de teatru, traducător din literatura dramatică britanică și americană, scrie și regizează și povești și piese de teatru pentru copii. Dintre poveștile Alinei, m-a fascinat “Prietena mea, Puturica”, o poveste pe cât de simplă pe atât de originală și memorabilă, care va avea impact în educația copiilor, chiar se vor pune în pielea acestei fetițe și nu vor mai întârzia la școală, vorbesc de cei care întârzie... și eu, - îmi dați voie? - când mă trezesc dimineața obosită, îmi aduc aminte de poveste și îmi zic, ia să fac bine să mă scol, nu cumva picioarele sau creierul să pornească la lucru înaintea mea... și atunci îmi vine să râd și plec bine dispusă... Mediana Stan
