Valentin Marica
Nu scriu pentru copii, ca ei să adoarmă, citindu-mi sau ascultându-mi textele... Dimpotrivă, dacă încalecă pe căluțul de lemn, făcând din cartea mea, „Mâini de alint”, un hăț, e mult mai bine...
Deși, am început să tocmesc lumi atotposibile, când copiii mei, cu somnul în gene, mă rugau să le spun povești. Aveam un personaj al fiecărei seri, Ionuț și o Pasăre Albastră care le aducea copiilor buni în cioc grămăjoare de cer cald. Atunci, cuvintele veneau de-a valma și se dădeau de-a huța, nu pe foaia de hârtie, ci pe obrăjorii Cezarei Codruța sau ai lui Emilian Cosmin, care de care mai îmbujorați, depinde de isprăvile din poveste. Se întâmpla ca Ionuț să se mai și rătăcească prin pădure. Atunci, drumețeii mei, pregătiți să adoarmă, Doamne, cum stăteau cu mânuțele încrucișate și ochii aprinși, doar-doar Ionuț va găsi calea de întoarcere spre casă. Mai târziu, am început să notez textele poveștilor; fără să-mi placă povestea prinsă pe aripa caietului, ca într-un insectar. Îmi plăceau poveștile acelea din minte, pe care le începeam, dar nu știam niciodată cum se vor termina...
Apoi, când Cezara și Cosmin aproape îmi ajungeau la umăr, am început să scriu insistent despre Ionuț și Pasărea Albastră, dându-mă de trei ori peste cap, să nu se destrame cuibul de rândunică - al lor și al personajelor. Vroiam să mai rămână... acolo... Numai din locul acela mă întrebau dacă de pe umărul meu, întinzându-și mâinile, pot atinge cerul. Apoi, ei n-au mai fost...
Am început să scriu poezii despre semnele de ortografie și de punctuație, între acestea semnul întrebării încolăcindu-se în vers ca iedera.
Unde pleacă Ei, Copiii?
Caut răspuns, peste mări și țări..., și dacă îl voi găsi, despre el vă voi povesti...
Până atunci...?
Îmi place să-i văd pe copii, uitând de lume în larma jucăriilor, să-i văd cum vor să fie oameni mari, chiar ținându-și capul în pumni, posomorâți, cum le cer părinților, uneori, luna de pe cer, cum se ambiționează să ajungă primii la linii de sosire ș.a.m.d.
I-am văzut și ieri... și azi...
Desigur, azi, erau mai mari...! Povestea aceasta chiar o scriu...!
