Nicole Sima
„Să iubești o floare, un copil...” Îmi vin acum în minte cuvintele cu care începeam, cu mulți ani în urmă, un articol pentru Gazeta de perete a Liceului de muzică „George Enescu”, din București, unde eram pe atunci profesoară – căci mai târziu m-am mutat la liceul frate și... concurent, „Dinu Lipatti”.
Nici nu visam la acea vreme că iubirea mea pentru cei mici mă va fixa atât de adânc în lumea lor, încât voi dori să nu mai plec din ea și să mă joc în continuare: nu chiar cu cuburi, mașinuțe sau păpuși, ci cu lumea nevăzută a imaginației lor nesfârșite, pe care să o prind în cuvinte și să le-o dăruiesc tot lor.
Cum să mânuiesc vorbele învățasem eu la Conservator, la secția Muzicologie, pe care am urmat-o, crezând că voi face studii aprofundate de paleografie bizantină sau folclor, scriind toată viața articole sau cărți în aceste ramuri în care m-ar fi atras atunci să mă specializez.
N-a fost să fie așa... Norocul meu! Pentru că am devenit profesoară, am trăit printre copii, apoi am avut eu doi copii, astăzi am și o nepoțică și sper că voi mai avea, așa că lumea manuscriselor trecutului a fost înlocuită de lumea vie a viitorului, în care mă integrez de minune.
La timpul potrivit, am simțit că „verba volant, scripta manent” și m-am gândit să scriu niște cărți care să-i introducă pe copii în lumea muzicii. Să nu fie manuale, să fie povești plăcute la citit, uneori chiar cu ceva „suspense”, dar care, aparent în joacă, să-i învețe multe lucruri concrete, prin care să-și înceapă cultura muzicală.
Așa au luat naștere trei volume publicate la Editura „Compania”: Marty învață muzica, Marty este meloman, Marty la operă.
Apoi, pe lângă marțianul Marty a apărut un măgăruș urechiat, cu care m-am plimbat pe te miri unde, până la capătul lumii, în Povestea măgărușului, aflată la îndemâna oricui, la Editura Liternet.
Ce-o mai fi, vom vedea... Lumea poveștii este fără sfârșit, iar copiii de toate vârstele nu se satură de ea.
