Katia Nanu
Eu sunt Katia Nanu. O persoană pe care vârsta nu o prea recomandă pentru relația cu pisici și căței vorbitori sau cu papagali de poveste. Am deja, ce uimire!, 54 de ani. Mai sunt și redactor-șef al unui cotidian („Viața liberă” din Galați), așa că scriu articole la ziar, zilnic. Literatură pentru copii îmi mai trebuie? Și totuși, pentru că am semnat destul de multe cărți pentru copii (vreo zece), mă simt obligată să dau câteva explicații. Autoarea primei mele cărți, „De demult cu elefanții” (1984) este, vă mărturisesc, fiica mea, Crăița, care pe vremea aceea avea trei ani. Am ajutat-o și eu cât am putut, adăugând carte după carte, până când s-a săturat de ale mele și a trecut la literatură serioasă. După o pauză de câțiva ani buni, între primele șapte cărți și ultimele trei (este vorba despre cele din seria „Puful”, apărute în anul 2005), m-am reapucat de scris tot din cauza unor ajutoare de nădejde. Sora mea are două fetițe gemene (Crina și iarăși Crăița), care mă ascultă cu sufletul la gură când le citesc poezii și a căror imaginație debordantă m-a ajutat să găsesc subiectele potrivite.
Am scris mult, am publicat romane și povestiri, eseuri și publicistică, dar nimic nu mi-a adus mai multă bucurie decât poeziile cu ajutorul cărora fetița mea, nepoatele mele, copiii prietenilor și cine știe ce alți prunci cărora cărțile mele le-au trecut prin mână, au învățat să vorbească și să numere, au adormit ușor, și-au alintat jucăriile și s-au jucat la grădiniță sau la școală. Asta sunt eu, înainte de toate. Un copil mare, așteptând, cine știe când, un nepot mic, căruia să-i mai pot scrie o carte.
