DEX Online

 Pito a rămas singur. El se simțea singur. Pe lângă poartă au trecut doi băieți. Pito a crezut că e stăpânul său și a început să latre. Băieții au vrut să se uite printr-o gaură la Pito dar n-au văzut nimic. Ei s-au speriat și au fugit.
 A venit seara și băiețelul a ajuns acasă. Pito ar fi trebuit să își revină, de aceea băiețelul îl căută peste tot, dar nu-l găsi. Începu să-și facă griji că poate i s-o fi întâmplat ceva. Într-un final auzi un lătrat care se apropia de el. Era Pito!
 -Pito, tu ești? întrebă băiatul.
 Bunicul i-a spus că el este dar că nu și-a revenit. Bunicul i-a spus trist:
 -Nepoate, îmi pare foarte rău dar nu cred că Pito o să-și revină.
 Băiețelul, când a auzit acestea, a fugit repede la el în cameră plângând.
 Apoi băiețelul și-a șters lacrimile și a făcut un jurământ, că orice s-ar întâmpla el va fi alături de Pito și a mai spus că va căuta un medicament.
 Noaptea băiețelul a fugit de acasă în căutarea unui elixir sau a unui medicament pentru Pito. A ajuns la casa unei vrăjitoare renumite, darnice și puse tot timpul pe farse și glume, din satul lui. A ciocănit la ușă și ușa s-a deschis singură. Băiețelul n-a văzut pe nimeni dar în spatele ușii se afla vrăjitoarea care vroia să-l sperie. Dar băiatul o văzuse mai 'nainte. El a întrebat-o dacă poate să-i dea un elixir sau medicament anti-invizibil. Vrăjitoarea i-a dat și băiatul a plecat. Dimineața părinții nici n-au observat că băiatul lipsise de acasă. El i-a amestecat lui Pito în mâncare elixirul și câinele a devenit din nou vizibil. Toți au fost fericiți.
 De atunci Pito nu mai mănâncă ciuperci.

SFARSIT

Dintr-o dată l-am simțit pe bancheta din spate între mine și bunica. Parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă fiindcă nu a rămas singurel, în casa bunicilor.
 Spre seară, Pito s-a făcut vizibil și cum n-am suflat nimănui că este cu noi la plimbare, bunica l-a zărit și apoi ne-a spus că în mașină s-a ascuns un mic năzdrăvan pufos care ar dori un os... când l-a zărit bunica, Pito mișca codița, complice, pentru a nu-l da de gol că este cu noi...
 Tata a râs zgomotos iar Pito a lătrat bucuros.
 Bunicul ne-a zis că l-a văzut când s-a furișat și s-a urcat în mașină dar știind cât îl iubesc l-a lăsat să ne însoțească.
 Așa fericit am fost încât atunci când am ajuns acasă i-am dat un os mare și gustos drept recompensă că a mers cu mine la plimbare.

 Am plecat vesel, pentru că Pito este foarte sensibil și își dă seama de cum mă simt doar uitându-se în ochii mei. În mașină, i-am spus tatei că mi-e teamă ca nu cumva Pito să rămână așa. Tata a zis că el cunoaște o fată care are un bunic foarte isteț și un foarte bun cunoscător al plantelor de pretutindeni. Unii spun că e vraci. Așa că, după ce am făcut câteva cumpărături, am dat o fugă până la acea fată și am aflat unde îl putem găsi pe bunicul său. Acesta stătea chiar la ieșirea din oraș, așa că puteam să mergem pe la el în drum spre casă. Așa am și făcut. Am plecat spre casa vraciului.
 - Buna ziua! Ne scuzați de deranj! Noi locuim într-un sat din apropiere și am venit aici pentru a vă întreba ceva destul de important.
 -Desigur, vă rog, poftiți!
 -Vă mulțumim.
 -Deci spuneți, ce problemă aveți?
 -Păi... Eu am un cățel, Pito. Ieri, când am fost prin pădure, acesta a mâncat o ciupercă otrăvitoare și s-a făcut invizibil. Văd ca nu și-a revenit, de aceea aș fi foarte recunoscător dacă m-ați ajuta.
 -Sigur că te ajut și nu te speria, nu este singurul "caz de invizibilitate". Tot ce trebuie să faci este să amesteci o ciupercă comestibilă, tăiată bucățele cu puțin lapte și frunze de mentă. Toate aceste ingrediente trebuie pisate și date la cățel. Dacă vreți, vă fac eu licoarea pe loc.
 -Da, chiar vă rog, dar dacă nu o va mânca??? Nu cred că lui Pito îi place menta...
 -Stai liniștit, trebuie pusă la macerat numai o oră... să o puneți undeva unde să o aveți la-ndemână și să o agitați des. Dar poți fi sigur ca o va bea deoarece are un gust bun... și trebuie strecurată... I-o poți da în loc de lapte!
 -Hei, tată, drumul dureaza cam o oră! Nu va fi greu să o agit...
 -Da și când ajungem acasă o să i-o dăm lui Pito.
 -Puteți fi siguri că va merge, vă garantez! Trebuie doar să aveți încredere! Dacă mai aveți vreo problemă, dacă sunteți răciți sau chiar bolnavi, puteți apela la mine.
 -Vă mulțumim, sunteți foarte de treabă! Dacă vreți, puteți veni cândva pe la noi!
 -Mi-ar plăcea foarte mult! a răspuns bătrânul.
Dar a sunat telefonul. Era mama, care ne aștepta la casa bunicilor.
 -Cred că trebuie să ne luăm rămas bun.
 -Bine, vă aștept! Uitați poțiunea.
 -Vă mulțumim.
 Ne-am luat rămas bun și am plecat. Am făcut ce ne-a zis bătrânul. Într-adevăr, lui Pito i-a plăcut poțiunea. Dar nu și-a făcut efectul. Începeam să mă îndoiesc de vorbele bătrânului, când mi-am amintit cuvintele lui: "Trebuie doar să aveți încredere!" Atunci mi-am spus în gând: "Am încredere că poțiunea va merge!" Și, minune! Pito cel invizibil era iar... Pito!
 Am rămas buni prieteni cu bătrânul. Îi sunt foarte recunoscător că l-a ajutat pe Pito. De atunci, când mergem cu bunicul la cules de ciuperci și îl rugăm și pe el să vină, Pito se bagă sub masă, scâncește și își acoperă ochii cu lăbuțele. Pito este un câine foarte isteț și foarte aventurier, dar după această aventură nu a mai avut curajul să vină în excursii cu noi, acceptând să rămână acasă și să ne aștepte. 

 Văzându-mă că plec, Pito a încercat să ajungă mașina, dar i-am auzit din depărtare scâncetul, semn că a rămas în urmă.
 În scurt timp am ajuns în parcul de distracții și am început să mă joc cu ai mei prieteni. Dar o părticică din sufletul meu era tristă pentru că se pierduse odată cu drăguțul meu cățel.
 În tot acest timp, Pito era foarte supărat, așa că s-a ascuns în pădurea de unde a mâncat acea ciupercă. A intrat într-o scorbură și a început să plângă, pentru că el credea că nimeni nu îl iubește. Însă, auzind zgomotul, animalele pădurii au venit să vadă ce se întâmplă. Chiar dacă nu îl vedeau pe Pito, ele îl simțeau. Pentru a-l observa mai bine, acestea i-au acoperit blănița cu o altă ciupercă enormă și au vorbit cu el într-o limbă doar de ei înțeleasă.
 Apoi, la scurtă vreme, au plecat spre mijlocul pădurii, unde era tot mai întuneric, iar poteca pe care mergeau abia se vedea. După o vreme au ajuns într-un luminiș. Aici era o liniște deplină, încât ai fi stat în acel loc o veșnicie. Iarba era moale ca puful lebedelor, iar copacii stăteau ca niște soldați, de parcă ar apăra pe cineva important.
 Deodată o lumină verde a apărut și odată cu ea și o zână. Era atât de frumoasă cu părul ei verde crud, iar rochia îi era făcută din frunze și flori înmiresmate.
 Aceasta a vorbit prima dată cu veverițele, apoi s-a apropiat de Pito. A investigat situația și într-o c’ipită în mâna ei a apărut o sticluță. Cu doar o picătură din acea poțiune cățelul a redevenit vizibil.
 Toate animalele au scos niște sunete aparte în semn de mulțumire, iar în acel moment în ochii lui Pito se citea recunoștința.
 Între timp eu am revenit acasă și când am văzut că Pito nu era nicăieri am început să plâng. Însă papagalul meu Rin și cel mai bun prieten al lui Pito m-a liniștit, povestindu-mi toată pățania cățelului din pădure.
Spre seară s-a întors și Pito, iar eu de bucurie i-am promis că voi avea și mai multă grijă de el, iar acesta la rândul lui mi-a consimțit ca nu va mai mânca nimic fără voia mea. Însă minunea nu a ținut mult pentru că l-am prins când a furat una gogoșile făcute de bunica.

Pe drum, îmi tot aminteam spusele bunicului: „Să sperăm că durează o zi”. Exista oare posibilitatea ca Pito să rămână pentru mai mult timp invizibil...? Sau chiar pentru totdeauna? Deodată, fără să vreau, gura mă luă pe dinainte:
 - Bunicule, poate Pito să rămână invizibil pentru mai mult timp?
 Bunicul se întoarse cu fața la mine, apoi îmi spuse:
 - Ei bine... s-ar putea. Dacă da, atunci un singur lucru îl poate face din nou vizibil.
 Bunicul se opri un pic, apoi continuă:
 - Floarea Noninvizibilității. Este foarte rară. Poate fi găsită de obicei la negustorii ăia arabi. Știi tu. Cer o grămadă de bani pentru ea.
 Eram îngrijorat. Dacă Pito ar fi rămas invizibil, cum aș fi putut să mă joc cu el? Sau, pur și simplu, ce s-ar fi ales de el? Atunci mi-am dat seama ce trebuie făcut. Trebuia să fac cumva să obțin floarea, fie că Pito ar fi rămas invizibil, fie că nu. Și așa am și făcut. M-am prefăcut că îmi e rău, așa că tata m-a dus la mătușa Cassilias. Am zăbovit vreo oră pe acolo, până când mătușa a adormit. M-am furișat pe lângă ea, apoi am plecat.
 M-am dus direct la negustorii arabi. Era unul mai grăsuț, cu un turban, care se pare că vorbea și limba mea, așa că l-am întrebat:
 - Cât costă Floarea Noninvizibilității?
 - Cam trei sute de galioni! a răspuns el.
 Am făcut o grimasă, apoi am tulit-o. Deodată, îmi veni o idee. M-am apropiat de el, m-am ghemuit și am izbit taraba. Aceasta se c’ătină, apoi căzu. Negustorul începu să pună la loc toate lucrurile, iar atunci m-am dus în locul lui și am văzut-o: Floarea Noninvizibilității. Era purpurie, strălucea uimitor, cu frunzulițe mici și verzi, arăta fantastic.
 Când eram gata-gata să pun mâna pe ea, negustorul se ridică și încercă să mă prindă. M-am ferit, apoi am luat-o la sănătoasa. Floarea era destul de mare, așa că a trebuit să fiu atent. Dar, deodată, am zărit casa. Am fugit cât de tare am putut, am deschis ușa și:
 - Pitoooooo, am zbierat eu.
 Nu îmi venea să cred. Pito era vizibil iar. Asta înseamnă că am făcut atâtea pentru nimic. Offfff! Și mai trebuia să duc și floarea înapoi!

-Pito, unde ești? a întrebat Ana, vecina casei, care a venit în lipsa noastra. Acesta a întâmpinat-o ieșind prin ușița lui de câine, cu un lătrat dar spre surprinderea ei nu îl vedea. A întrebat încă o dată și a simțit la picioare cățelul care dădea din coadă dar nu se vedea nimic. Acesta i-a spus ca a mâncat din greșeală o ciupercă otrăvitoare care l-a făcut invizibil.  Văzând așa, fetița și-a adus aminte de cartea de vrăji din podul casei și a vrut să-l ajute. A citit o rețetă în care trebuia să amestece treisprezece picături de ulei de urzică cu trei frunze de trifoi cu patru foi pe care trebuia să le fiarbă cu treizeci și trei de picături de zeamă de dorință. Găsise și trifoi și ulei de urzică dar nu găsea zeamă de dorință. A fugit repede la bunica și a întrebat-o unde găsește. Aceasta i-a răspuns că trebuie să fie în pădurea cu cireși și va trebui să adune plin coșul cu cireșe, apoi va găsi acolo și zeama.  Fetița a umplut coșul cu cireșe și nu mai găsea zeama de dorință, se făcuse seară și o întrebă din nou pe bunica. Aceasta, văzând coșul plin cu cireșe i-a răspuns că o să facă din cireșe o dulceață bună și că zeama de dorință se găsește în saliva din gura ei. Auzind de dulceață, fetiței i se umplu imediat gura cu zeama de dorință din care puse treizeci și trei de picături în amestecul de la fiert. În timp ce se fierbea trebuia să spună astfel încât să audă ea dar să nu mai audă altcineva, următoarele cuvinte: bus o adimarac ats o atucsorb atijarv ec o iup al treif.
 Ana așa a făcut, i-a dat cățelului să mănânce dar acesta nu s-a făcut vizibil și poate chiar și acum este invizibil. Dacă vă este milă de cățel și vreți să-l ajutați poate aflați voi care era secretul vrăjii cu care cățelul va deveni vizibil. Vă urez succes și astept răspunsul vostru pe adresa...