L-am privit în unicul său ochi și, fără să stau pe gânduri, i-am depus un pupic pe creștet. A orăcăit răgușit și somnoros. Amândouă stăteam, încordate, cu ochii pe el. Clipele treceau greu, iar prințul nostru se lăsa așteptat.
După vreo oră, ne-am lăsat păgubașe și am pornit spre casă. Cât am mers pe deasupra orașului, ne-am tot certat. Ayako spunea că, probabil, ceasul ei era înainte și astfel n-am respectat ora, iar eu că eram convinsă că pupasem o broască ordinară și scârboasă, și nu un broscoi înlănțuit de farmece.
Până dimineața, n-am făcut decât să visez pocitania și să mă șterg pe la gură cu mâneca pijamalei. Când m-am trezit, primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă spăl pe dinți. Un sfert de oră, cu un sfert din tubul de pastă de dinți.
– Ei, bravo, așa îmi place, mi-a strigat mama. Vezi că e bună o ceartă zdravănă din când în când?! i-a spus apoi tatei.
