Chelcioroi scoase de sub aripa lui neagră o bucățică de ziar strânsă și i-o dădu crocobalenului.
- E sămânță magică de bostan. Cu aripile-care-zboară-singure e floare la ureche să zbori până la Calea Laptelui.
Crocobalenul luă bucățica de ziar, scoase din ea sămânța magică și o înghiți pe loc.
- Îți las piatra! N-o să mai am nevoie de ea, pentru că o să fiu libelulă! Sau mai bine, elicopetru polițist! Aripile mele, zburați până la Calea Laptelui! porunci Imrod.
Crocobalenul rămase neclintit lângă piatră. Aripile nu l-au dus la Calea Laptelui, doar capul și-l simțea tot mai greu. Chelcioroi se așeză pe piatra lui și începu să râdă în hohote:
- Cro-co-bale-nul cu ca-pul greu! Cro-co-bale-nul cu ca-pul greu!
Imrod supărat, făcu un pas către malul lagunei și se uită cu coada ochiului în oglinda apei. Pe umerii lui, în loc de căpșorul cu pătrățele alb-negre, era un bostan mare.
- M-ai tras pe sfoară, cioroi chel! strigă Imrod. Se îndreptă mânios spre Chelcioroi, dar se împiedică, căzu și se lovi la cap. Bostanul se crăpă, iar zeama din el îngălbeni pietrele.
Chelcioroi spuse atunci cu glas înmuiat:
- Hai cu mine la zâna Tetiana Coc Mărunt . Ea sigur te poate vindeca! Farmacia ei e aproape, uite colo, după cele trei stânci.
Imrod nu scoase nici un cuvânt, doar șchiopătă după Chelcioroi, ținându-se de cap.
- Fașă, fașă! S-a spart bostanul! croncănea Chelcioroi.
Zâna Tetiana Coc Mărunt nu mai văzuse în viața ei un crocobalen cu capul atât de greu. Se holba într-una la bostanul uriaș.
- Vreau să fiu un crocobalen normal! se smiorcăi Imrod.
Zâna Tetiana Coc Mărunt luă tifonul de pe raft și înfășură bine bostanul.
- Hai să vedem ce mai găsim!
