Atunci am renunțat la aripile-care-zboară-singure și n-am mai căzut niciodată. Când obosesc mă odihnesc pe nori sau pe curcubeie.
- Nu pot zbura cu un cap așa de greu. Zâna Tetiana Coc Mărunt mi-a dat o altă sticluță de morcofen-fermecat, dar nu mai are ciocolată caldă. O să rămân pentru totdeauna un crocobalen terestru, cu capul greu!
- Ce-ar fi dacă… începu Genecrețe.
- Dacă, ce? o întrerupse Imrod.
-…Dacă ți-ai imagina ciocolata caldă pe vârful limbii, apoi în gândul tău ai amesteca-o cu morcofenul-fermecat și l-ai înghiți îndată. Poate ar avea efect!
- Hai să încerc, răspunse Imrod, nu am nimic de pierdut... Și începu să-și imagineze pe vârful limbii nu o linguriță, nici măcar un polonic, ci o găleată întreagă de ciocolată caldă, apoi cu o singură mișcare înghiți pasta fermecată. Capul de bostan începu să se micșoreze transformându-se pe rând într-un măr, într-o vișină și în sfârșit, apăru căpșorul mătăsos, cu pătrățele alb-negre al crocobalenului.
Imrod, de fericit ce era, dădu o dată din aripi și se înălță până la nori:
- Sunt libelulă, sunt pelican, sunt elicopetru polițist!... Și zbor cu aripile mele!
