După ce Fantezissimus și-a dat seama câte feluri de cuvinte existau, a început să le organizeze. A luat niște cutiuțe mici, speciale și a construit tot felul de obiecte din cuvinte, pe care le-a pus bine la păstrare în cutiuțe. Uneori pierdea foarte multă vreme până când reușea să umple o cutie, alteori totul se întâmpla foarte repede. A pus cutiile în niște rafturi mari și le-a trimis în lume, ca să dăruiască și el ceva oamenilor.
Iar oamenii le-au spus „cărți”. Cărțile sunt ca niște cutii, acolo stau cuminți, bine organizate de Fantezissimus, multe obiecte făcute din cuvinte și, când le deschizi, găsești lucruri pe care nu ți le poți imagina: animale și râuri, corăbii mari, palate, zâne și rețete de prăjturi bune, dar și unele lucruri mai complicate, pe care e greu să le povestești, ca de exemplu lecțiile de chimie și matematică. Unele cuvinte din anumite cutiuțe o iau la fugă sau sar prin casă, de îndată ce deschizi cartea – pardon: cutia lui Fantezissimus. Pe urmă se întorc înapoi și stau cuminți, până data viitoare când altcineva deschide cutia. Și pot să stea așa luni, ani, decenii, secole de-a rândul. Uneori rămân tinere, dar alteori îmbătrânesc și când deschizi cutia ele nu mai sunt așa sprintene și scârțâie și atunci au nevoie de reparații.
Așa că în sprijinul lor vin alte cuvinte, mai tinere, mai noi, pe care Fantezissimus le trimite în ajutor. Fiindcă izvorul de cuvinte funcționează fără încetare, iar vrăjitorul cuvintelor, Fantezissimus, s-a stabilit acolo și face și azi cutiuțe din acelea fermecate.
