- Vezi ce s-a întâmplat? se răsti prietena mea, Coco. Å¢i-am spus mereu să nu lași câinele singur cu pisica dar nu m-ai ascultat!
- Dar nu i-am lăsat împreună, când am plecat la lucru fiecare era la locul lui, numai că... Pătat stă în coteț, în mijlocul curții, zi și noapte, de multe ori legat în lanț. Numai iarna stă în holul de lângă bucătărie, într-un coș cu saltea.
Închipuie-ți, plouă, e frig și pisica cea cafenie, cu urechi negre și ochi albaștri vine din grădină, și trece pipăind pietrele pentru a vedea dacă merită să le atingă cu labele, privind sfidător la câinele care se smucește în lanț. Apoi se întoarce cu spatele, mișcând ritmic coada înălțată, se îndreaptă spre intrare și împinge cu capul ușița ei tăiată în ușa mea.
Uneori stăpânul, adică eu, îl lasă și pe câine să intre în casă, să dea o tură prin camere. Și de multe ori o vede pe pisică în patul înalt și larg, și latră la dânsa.
Într-o zi pe când stăpânii erau plecați iar pisica se întinsese pe plapumă, Pătat sări în două labe la fereastră și privi înăuntru. Da, pisica dormea dusă.
Nu se holba numai câinele. Cocoșul, cele trei găini și căprița veniră și ei, ba și un pui de arici, stârnit de înghesuiala de la fereastră, se cățără pe tulpinile de iederă. Doi hârciogi galbeni care nu îndrăzneau să iasă de sub coșar de teama pisicii urcară la fereastra alăturată. Măgarul dete buzna și dânsul și își ridică picioarele din față pe zid, între hârciogi. Cum toată dimineața se spetise trăgând cotiga cu varză, îi întrebă pe vecinii cei galbeni:
