Pătat nici nu mai gândi de bucurie. Cum plecară stăpânii, veni fuga la ușa pisicii. Pisica vorbea de după ușă:
- O doamne, stăpâna a făcut prea cald în casa asta, ar trebui să împing puțin fereastra, să se mai răcorească.
- Lasă așa, te rog, zise câinele, murat de burnița de toamnă și scoțând aburi pe nas. Și își băgă capul în casă:
- Stai, zise pisica, arată-mi labele întâi.
Câinele își băgă labele pe rând prin ușiță, iar pisica făcu mofturi.
- Laba stângă din spate nu e prea curată, mergi la furtun și mai spală-te.
Câinele fugi și se mai spălă o dată pe labe, apoi împinse ușița și intră dar nu putu să treacă, deoarece era un pic mai mare decât deschizătura. După multe sforțări reuși să intre pe jumătate și rămase înțepenit.
Pisica însă îl tot îndemna:
- Hai, fă un efort!
Câinele se tot împingea dar degeaba.
- Ai blana deasă și cârlionțată, stai puțin, dacă te tund vei fi mai subțire și vei încăpea sigur. Aduse foarfeca și începu a-i ciopârți din blană.
Câinele mai alunecă puțin prin deschizătură și se înțepeni și mai rău. Nu mai putea să se miște nici înainte, nici înapoi.
Dacă văzu așa, pisica se uită la ceasul cel mare din casă și începu a se văicări:
