A fost odată ca niciodată un papagal pe care-l chema Bobo. El era foarte mândru de penele lui roșii de pe spate și de pe aripi, de gușa galbenă și de pieptul verde fosforescent. Credea că e cel mai frumos papagal din lume și poate că era. Oamenii râdeau și îi dădeau de mâncare atunci când pronunța cele trei cuvinte care formau vastul lui vocabular: castraveți, prostii și cucu-bau. Mergea pe la petreceri și distra lumea, de aceea se considera un mare artist. Nimeni nu putea vorbi când era el de față. Imediat Bobo se grăbea să-i taie vorba, în râsetele celor din jur. Așa că în scurtă vreame a ajuns o mare vedetă și era foarte cunoscut. A fost chiar invitat la televiziune de vreo câteva ori și niște fabricanți de ciocolată au creat un sortiment special pe care au pus imaginea lui: ciocolata Bobo. Precis ați mâncat și voi, copii.
Bobo locuia, așa cum v-ați dat seama deja, într-o colivie de lux cu uși duble și era liber să hoinărească după placul lui prin toată casa, bineînțeles atunci când nu erau deschise geamurile apartamentului de la etajul șapte, unde locuia împreună cu Dani.
Care era dansator și actor și, evident, stăpânul lui Bobo. El îl ducea pe la petreceri și datorită lui învățase papagalul cele trei cuvinte magice, pe care le spunea adesea cu mare succes și care erau... ia să vedem dacă vă mai aduceți aminte, copii... da, erau: castraveți, prostii și cucu-bau.
Într-o zi frumoasă de primăvară, Dani a lăsat din greșeală ușa coliviei deschisă și, fiind un uituc și jumătate, a lăsat și fereastra de la bucătărie întredeschisă. Așa că Bobo s-a cățărat pe pervaz și de-acolo a privit orașul care se întindea în zare - de la etajul șapte orașul se vede foarte bine.
