Poveste de Crăciun
Primii fulgi de zăpadă nu începuseră încă să cadă, și Pufuleț rămăsese singur pe străzile orașului... Pufuleț, așa îi spusese mama sa, datorită blănii sale pufoase. Mama sa murise, călcată de o mașină, iar Pufuleț trebuise să își ia în piept viața sa de cățel.
Nu mai mâncase nimic de vreo două zile iar frigul îl făcea să tremure fără oprire. De abia mai putea sta pe lăbuțele sale de cățeluș orfan. Se plimba și privea oarecum speriat la miile de luminițe ce umpluseră orașul: brazi împodobiți cu tot felul de beculețe, care mai de care mai colorate, vitrine pline de sclipici, cutii împachetate în staniol cu fundă roșie. Era un spectacol pe care el nu îl trăise până acum. Își aminti de cele spuse de mama sa în urmă cu ceva vreme, despre un moș bătrân care vine în fiecare an și le aduce copiilor cadouri. Dar amărăciunea îl năpădi când se gândi că el era doar un cățeluș orfan, iar cățelușilor... moșul nu le aduce niciodată nimic. Era Ajunul Crăciunului iar oamenii se grăbeau către case să îl aștepte pe moș. Și cum mergea Pufuleț așa, abătut și flămând, ajunse într-o zonă mai întunecoasă, în spatele unor blocuri gri, reci și întunecate. Mare îi fu spaima când dădu bot în bot cu un motan mare, negru și fioros. Pufuleț se sperie și primul gând fu să fugă. Dar s’ăbit și înghețat de frig cum era, nu mai putea să se miște.
„Ce faci, cățelușule?” îl întrebă motanul cel negru. „Nu te speria. Eu sunt Negrilă, cel mai negru dintre motanii cartierului. Ce vânt te aduce pe aici?”
Pufuleț își trase sufletul și cu jumătate de lătrat spuse:
„M-am pierdut... Sunt Pufuleț și am rămas orfan. Nu mai am unde să mă duc...”
Văzându-l atât de speriat și de s’ăbit, lui Negrilă i se făcu milă de bietul Pufuleț și îi spuse cu un mieunat prelung:
„Te văd s’ăbit și flămând... Vino cu mine să te încălzești și să mănânci ceva!”
Căpătând încredere, Pufuleț îl urmă încet pe Negrilă, care îl duse printr-o gaură la un beci de bloc. Å¢evile calde scoteau aburi iar Pufuleț începu să se încălzească. Negrilă plecă pe gaura beciului iar Pufuleț rămase singur. După câteva minute, Negrilă se întoarse cu o pungă de oase de la containerul cartierului.
„Uite, mănâncă! Trebuie să-ți revii... Ne așteaptă o iarnă lungă și grea...” spuse Negrilă.
