- A pățit și el ceva?
- Nu chiar el, doar cineva
Care-i era apropiat:
Un puiuț mic, un băiat.
Tatăl-vultur, grijuliu,
Pe pitic portocaliu
Îl pusese ca dădacă,
Nebănuind ce-o să facă
În timp ce vulturul mare
Plecase după mâncare.
- Nu cumva el l-a mâncat,
Cât era de-nfometat?
- Cred că asta ar fi vrut
Însă tatăl l-a văzut
Când penele le smulgea
Și dezbrăcat îl lăsa
Pe micuțul vulturel.
- Of, sărăcuțul de el!
- Știu că ai dreptate tu,
Dar și răzbunarea fu,
Cum să zic...un pic cam tare:
Vulturul l-a luat în gheare
Și a coborât rapid,
Jos de tot, lângă un zid.
Pe piticul hoțoman
L-a lăsat într-un borcan,
Un borcan mare de sticlă,
Din care să-i fie frică
Să mai plece undeva
Și să facă rău cuiva.
.............
Când și-a terminat povestea,
Vulturul îmi dădu vestea
Că-nainte de plecare
A pregătit o serbare,
La care-au fost invitați
O mulțime de fârtați,
Ce doreau să mă cunoască.
- Nu mai văzuser-o broască,
O țestoas-așa ca tine?
- Evident că nu, vezi bine!
Chiar de-aia am acceptat
Și pe sus ei m-au purtat,
Roată peste munticel.
M-am simțit ca-n carusel!
Pe urmă ne-am odihnit,
Iar dimineaț-am pornit –
Un vultur și-o broască mică –,
Înspre borcanul de sticlă.
De pleșuv m-am despărțit
Și am stat apoi pitit,
Să mă orientez un pic
Pentru-al găsi pe pitic.
Dintr-o dată, cum stăteam
Pitulată sub un geam,
Aud voci și gălăgie
Venind din bucătărie.
Se-adunaseră, vezi bine,
Vreo trei-patru gospodine,
Ca să pună murături.
- Nu făceau și prăjituri?
- Ha-ha! Asta n-am aflat,
Însă ce m-a-ngrijorat,
Este că-ncepeau să spele
Cu apă fierbinte, ele,
Toate borcanele mari.
- Cum în ajutor să-i sari
