DEX Online

(Aflată foarte aproape de casă, adică de țara piticilor portocalii – de care i se făcuse tare dor –, Lico Bocotiti a avut bucuria și marea cinste de a fi oaspete drag, întâmpinat chiar de regină, în țara de sub covorul de nea, locuită de omuleții-furnicuță.  Singura c’ădire în care a încăput pe ușă, a fost circul, iar în mijlocul arenei, cu un microfon în fața gurii, Lico le-a povestit miilor de spectatori aventurile prin care a trecut în căutarea lui Agâmbici.  Povestea ajunsese abia la mijloc, dar făcându-se prea târziu, regina piticilor a decis să amâne continuarea pe a doua zi.  În ropot de aplauze, Lico a primit în dar un tort de ciocolată, pe care urma să-l guste după plecarea tuturor.  L-ar fi  mâncat singură?  Sigur că nu.  În rucsăcelul ei, ascuns foarte bine, se afla chiar Agâmbici.  Să vedem, împreună cu Sara, dacă piticul s-a trezit din somn).
    - Bună, Sara!
- Bună, Lico Bocotiti!  Am întrebat-o pe mama când e ziua mea.  Mi-ai făcut poftă de tort de ciocolată.  A fost bun?
- Tare bun, n-am ce spune, chiar dacă eu abia dac-am gustat un pic din el.
- De ce?
- Ei, de ce... parcă nu-l știi pe Agâmbici.  Nici nu se golise bine sala, că a și ieșit din rucsac și s-a repezit la tort.
- Nu mai dormea?
- Se trezise chiar mai devreme, dar nu îndrăznise să se miște.  Știa el ce știa, despre cât de mult îl iubeau omuleții-furnicuță.  Nu uitase cum le mâncase jumătate din provizii.
- E cam lacom, nu?
- Da, e cam lacom, așa că mie mi-a lăsat o feliuță mică de tot din tortul de ciocolată.  Cum se spune:  „nici pe-o măsea”.  Nu m-am supărat, așa că l-am rugat să stea cuminte și să mă lase și pe mine să dorm.
- El dormise tot drumul. Ce-i păsa?
- Dormise, iar eu îl cărasem în spinare și eram obosită tare, așa că am adormit într-o c’ipă.  Dac-aș fi bănuit cum avea să se distreze dumnealui...
- Iar a făcut prostii?
- Iar.
- Ce-a făcut?
- Glume proaste.  Asta a făcut.  Știind că omuleții-furnicuță urmau să revină a doua zi, le-a „pregătit” scaunele.  Pe unele le-a mânjit cu cremă de ciocolată, la altele a rupt câte un picior, ca să cadă atunci când omuleții se vor așeza pe ele, altora le-a rupt spătarul și câte și mai câte.  Îți dai seama cum m-am simțit eu, de dimineață, când Agâmbici s-a ascuns iar în rucsac și sala cea mare s-a umplut la loc.
- Vai, Lico!  Ce le-ai spus?  S-au supărat pe tine?
- S-au cam mirat ei, dar imediat s-au gândit că toate stricăciunile s-or fi petrecut din greșeală.  Au crezut că mi-am pierdut echilibrul în timp ce mâncam tortul și de aceea am murdărit sau rupt unele scaune, așa că m-au iertat.
- Nu le-ai zis că Agâmbici a făcut totul?
- M-am gândit, la început, să îl pedepsesc un pic și să-l pârăsc.  Apoi am renunțat.  Aveam două motive:  doream să termin povestea și ei să afle de acolo că piticul portocaliu e cu mine și, al doilea motiv, pe care îl știu toți copiii – nu e frumos să pârăști!
- Ahaa!
- După ce și-au curățat scaunele și le-au mai aranjat pe cele rupte, spectatorii mei s-au așezat și au început să aplaude, în semn că îmi pot continua povestea.  Zis și făcut.  Cu microfonul în fața gurii și regina-furnicuță aproape de mine, i-am dat drumul:
„Preacinstită adunare,
Mă scuz și vă cer iertare
Pentru tot ce am stricat.
- Nu-i problemă, te-am iertat!
(îmi șopti mica regină).
De fapt, nu ești tu de vină.
- Mulțumesc!  Zău că mă bucur!
.....
Să vă zic acum de vultur:
A zburat cu mine-n gheare
Până „hăt” în depărtare
Și în cuibul lui m-a dus.
Nu știam cât e de sus!
Eu i-am povestit îndată
Ce caut în lumea lată
Și cum mă zbat în zadar
Să îl găsesc pe fugar.
Auzind ce-am pătimit,
Vulturul mi-a povestit
Ce-a pățit, la rândul lui,
Din partea piticului.