DEX Online

(Lico Bocotiti reușise să îl aducă pe Agâmbici în țara de sub nisip.  În sfârșit, erau acasă.  Dar, surpriză:  piticii portocalii aveau acum alt rege, unul dintre ai lor.  Crezând că buna lor regină a murit pe drum, i-au ridicat o statuie în mijlocul orașului.  Lico, emoționată și copleșită de aceste noutăți, aproape că uitase de piticul din rucsăcel.  Într-un târziu, piticul a fost scos la lumină și dus la arest.  Cine s-a zbătut să-l scape?  Tot Lico.  Și nu  numai că a reușit, dar apoi s-a străduit să-l ajute să învețe și să se schimbe, devenind și el un pitic cumsecade ca toți ceilalți pitici portocalii.  Misiunea era îndeplinită și, acum, buna țestoasă trebuia să își facă planuri de viitor.  Haideți să o ascultăm și să aflăm și noi, împreună cu Sara, l-a ce s-o fi gândit).
- Bună, Sara!
- Bună, Lico Bocotiti!  Iar m-ai făcut curioasă.
- Dacă-i așa, hai iute lângă mine, să-ți spun prin ce-am mai trecut.
- Vin!
- În zăpăceala cu Agâmbici, toată lumea uitase de piatra violet.
- Chiar și tu?
- Chiar și eu, imaginează-ți.  Dar mi-am amintit, la un moment dat... Of!
- Îți părea rău s-o dai înapoi?
- Nu-mi mai părea rău, deloc.  Am oftat, pentru că, la câte drumuri făcusem, nu știu cum s-a întâmplat, însă piatra fermecată s-a pierdut.  Nu cred că mi-a furat-o cineva.  Pur și simplu, mi-o fi căzut în nisip.
- În nisip mi-am pierdut și eu o jucărie.  La mare.  Nici nu știu cum a dispărut, dar n-am mai găsit-o deloc.  Nici mama.
- Știu cum e. Nisipul parca înghite lucrurile, de nu le mai poți găsi, iar o pietricică se pierde și mai ușor  decât jucărelele tale. Eram cam disperată, draga mea, cam disperată.  Totuși, am socotit că singurul lucru pe care îl aveam de făcut, era să o pornesc în căutarea prețioasei pietre și să sper că o voi găsi.
- Și?
- Am căutat să-mi amintesc când am avut ultima dată piatra la gât, i-am mai întrebat pe unii și pe alții dacă atunci când am vorbit cu ei aveam sau nu mai aveam piatra violet, apoi, amintindu-mi pe unde trecusem în ultimul timp, m-am gândit la un traseu.
- Pe urmă?
- Pe urmă, ce era să fac? Am plecat la drum.
- Nu te-ai plictisit de atâtea drumuri, Lico?
- Oho! Cum să nu. Eu, care sunt una dintre vietățile  care se mișca cel mai încet, să trebuiască mereu să umblu în lung și-n lat.
- Dacă erai iepure...
- Ha-ha! Am mai vorbit noi despre concursul de alergat dintre iepure și țestoasă, dar tot mi-ar fi convenit să mă pot mișca mai repejor. Oricum, repede sau încet, trebuia să găsesc piatra fermecată. După mai multe zile de căutări, încă nu apăruse. În schimb, frământată cum eram și gândindu-mă atât de mult la piatra violet, într-o noapte am avut un vis ciudat. Se făcea că însăși piatra prinsese glas și mă îndruma pe unde s-o iau ca să dau de ea. A doua zi de dimineață m-am hotărât să ascult de vis și să vedem ce-o ieși.
- Aveai o busolă?
- Ha-ha! Știi tu de busolă, micuțo?
- Știu. Tata are una și mi-a arătat-o și mie. Zice că dacă ai o busolă nu te rătăcești.