- Ei, zice bine tăticul tău, dar eu nu aveam busolă, din păcate. Așa că am luat-o pe drumul din vis. Era ciudat că mi-l aminteam atât de bine, pentru că, de obicei, eu nu țin minte ce-am visat.
- Nici eu. Când mă trezesc mai știu un pic, dar cam amestecat și pe urmă uit aproape tot.
- De aceea spuneam că mă miram cât de c’ar îmi veneau în minte toate amănuntele din vis și, culmea, drumul pe care pornisem era exact ca drumul indicat de piatra violet.
- Exact-exact?
- Da. Tot ceea ce visasem se adeverea. Asta m-a făcut să prind curaj și să merg mai departe. Trebuie să-ți spun că trecuse destul timp de când ajunsesem acasă, împreună cu Agâmbici. Era iarnă atunci, apoi a sosit primăvara și, în sfârșit, vara. Cum mergeam pe drumul meu, simțeam că nisipul începe să se încălzească din ce în ce mai tare. Tu știi, Sara, ce înseamnă asta?
- Când am fost la mare, pe mine mă frigea nisipul la tălpi.
- Aha! Mi-ai dat răspunsul.
- Aici l-am dat? Cum?
- Nisipul pe care călcai tu era încălzit de ...
- ... Soare.
- Bravo! Dacă eu simțeam cum nisipul se încălzea, era c’ar că înaintam spre lumea oamenilor, spre lumea aflată deasupra nisipului.
- Chiar! Așa e! Nu m-am gândit.
- Aveam emoții. Greșisem drumul sau piatra fermecată ajunsese cumva în mâna oamenilor? Cum nimeni nu mă putea lămuri, singura cale de a afla ceva era să merg înainte. Nici nu a mai fost drum prea lung și căpșorul meu a străpuns ultimul strat de nisip și a ieșit la lumină. Dar ce lumină! A trebuit să închid repede ochii, fiindcă altfel aș fi orbit. Am avut un fel de amețeală, așa că am decis să mă odihnesc un pic și să mă las pradă gândurilor. Nici nu știu dacă erau gânduri sau, mai mult, senzații. Nu mai fusesem de atâta timp în lumea în care mă născusem, copilărisem și mă făcusem mare. Nu mă mai întâlnisem de atâta timp cu o altă broască țestoasă. Chiar mă gândeam cum se vor mira când mă vor vedea portocalie. Nu eram îngrijorată pentru asta și mă simțeam tare fericită. Oricât de bine m-am simțit la piticii portocalii, oricât de mulți prieteni îmi făcusem în toate călătoriile mele, nicăieri nu-i mai bine ca acasă.
- Și mie îmi place să mergem în vacanță, dar mă bucur foarte mult când vin acasă la jucăriile mele.
- Nu-i așa? Aici-e totul cunoscut și parcă te simți mai apărată dacă ești în casa ta, printre ai tăi. Eu am avut noroc să ies la lumină pe aceeași plajă pe care trăisem înainte. După ce am tras un pui de somn, că eram obosită, mi-am revenit și mi-am continuat drumul.
- Pe nisip?
- Da. Și ce crezi? Numai după câțiva pași, m-am întâlnit, nas în nas, cu două dintre suratele mele. A fost nemaipomenit!
