- Asta e o poveste adevărată. Am cunoscut-o chiar eu pe bucătăreasă. Habar n-aveți să spuneți povești. Hai, încă o încercare și gata! Doar n-o să stau toată ziua după voi! Dacă nu reușiți nici acum, ai mei sunteți!
Pentru ultima oară, cei doi băieți s-au sfătuit. În sfârșit, îmboldiți cu nerăbdare de vrăjitoare, au început:
- A fost odată un pitic, Kiki...
Vrăjitoarea tăcea, fiindcă, deși nu văzuse niciodată un pitic, nu putea spune că era o minciună.
- Era cel mai uriaș pitic.
Vrăjitoarea a tăcut din nou, fiindcă tot nu putea să-l contrazică. Cine putea spune cât era de înalt un pitic?
- Cel mai bun prieten al lui era uriașul Meme. El era cel mai pitic uriaș...
- Erau prieteni buni. Și au plecat să cucerească inima celei mai urâte fete frumoase. Fiica celui mai cinstit hoț, a cărui singură avere era un măr.
- Care era cel mai roșu măr verde și știa să cânte. Cânta în fiecare seară cele mai vesele cântece triste. Care îți umpleau inima de o dulce amărăciune.
Vrăjitoarea se foi puțin, dar tot nu spuse nimic. Așa că el continuă.
- Când au ajuns acolo - n-au știut ce să facă. Fiindcă amândoi o plăceau la fel de mult pe fată. Trebuie oare să ne batem? s-au întrebat ei. Pentru că nu ne convine asta, doar noi suntem prieteni. Kiki și Meme – o prietenie legendară.
Aici amândoi băieții au tăcut.
- Și? Și? Ce s-a întâmplat mai departe?
- Îți spunem, dar noi suntem Kiki și Meme. Îți spunem, dacă ghicești care-i Kiki și care-i Meme.
