Satul se numea Porumbani și era așezat în căldarea unor dealuri în formă de cocoloașe, astfel că locuitorii lui își puteau vedea vitele păscând sus, pe coame, împungând soarele cu coarnele lor răsucite. Am ajuns pe seară la casa unde eram așteptat. Bivolițele se întorceau de la păscut și se revărsau în bătăturile largi. În toate gospodăriile agitația era în toi, adăpau animalele și pregăteau cina. Am intrat și am așteptat cu răbdare să termine ciurda de adăpat și după ce s-au mistuit în grajduri, fata cea mare, o arătare cu păr spelb, deșirată și țeapănă, mi-a adus o ulcică de apă. Eram înfierbântat de drum, îmi simțeam buzele crăpate de sete. Am băut ulcica pe nerăsuflate și am mai cerut una. Mi-a mai umplut o ulcică iar stăpânul casei, tatăl fetei, un om cât un deal, cu pielea parcă arsă în cuptor și mustăți roșcate s-a stropșit la fată:
- Ad-o găleată cu lapte! Fata s-a îndreptat către fundul curții și a adus repede o găleată cu lapte – toată familia era la muls în grajduri, și a vrut să-mi toarne în ulcică dar eu nu mai puteam – am înșfăcat găleata și am dus-o la gură golind-o pe jumătate și vărsând și pe cămașă.
Am trântit găleata pe o masă care se afla afară, apoi am răsuflat puțin și am apucat-o iar bând până la fund. M-am șters la gură cu un ștergar, mulțumind frumos.
- Să-ți fie de bine, flăcăule, a mormăit omul privind găleata goală. Și m-a întrebat ce vânt mă aduce pe acolo, de parcă nu știa. I-am spus că am venit să-mi iau mireasă după obiceiul locului, că am auzit că satul are fete multe, frumoase și harnice.
- Asta așa e, a spus el, uite, una din ele e fiica mea cea mare. Fiind prea cu nasul pe sus și refuzând pe toți flăcăii care au cerut-o – și au cerut-o, nu glumă! - pentru că nu-i era nici unul pe potrivă de frumos și deștept, a rămas nemăritată și s-a trecut puțin, dar nu-i bai, că doar florile sunt frumoase când sunt înflorite bine, hi, hi!
