Mirmidona nu așteptă ca generalul să se apropie, ci își aruncă sulița și îl țintui de un trunchi de copac.
- Acum, spuse Mirmidona către locțiitorul lui Gudron, lăcusta subgeneral, eliberați-l pe Salt-pe-Floare!
Lăcusta subgeneral salută și spuse:
- Generalul Gudron trebuia să-l elibereze. Așa scrie în epistolă, or, dacă e țintuit, nu-l mai poate elibera.
- Cum? Se înțelege că dacă va fi învins sau mort, lăcustele îl vor elibera.
Lăcusta subgeneral desfăcu epistola reginei, pe care o purta făcută sul, la brâu, și-i arătă cu laba înmănușată:
- Nu ați specificat cazul în care generalul Gudron ar fi mort...
Mirmidona căzu pe gânduri... Hmm... Găsiseră un pretext. Cine era atât de viclean în Regatul Lăcustelor Cenușii?
Omizile tropăiau în loc de nerăbdare. Iar căpitanul Gros-Pufos sună atacul în timp ce generalul Douăzeci-și-Două-de-Picioare-Ușoare strigă:
- Fraților, s-ar putea să fie ultima noastră bătălie. Pentru regina Mirmidona, înainteee!
Atât așteptară omizile. Se luptară cu o plăcere feroce aruncând sulițele și țintuind lăcustele de copaci.
