Generalului i se puse ștreangul la gât.
-Uu?
Mirmidona făcu un semn și omida completă doi de u în cuvânt.
- Mai aveți dreptul la o singură încercare!
Gudron se foi și își frecă aripile. Hmm, e un cuvânt pe care îl știu toate omizile, e ceva de-al lor, dar ce poate fi? Ce?
- Fluture...
Adunarea izbucni în urale. Un soldat urcă și îi scoase lațul. Gudron mai făcu o plecăciune. Fu lăsat să plece nu înainte de a semna un document cum că nu va mai țintui fluturi și a-l întări cu sigiliul pe care îl purta totdeauna în haină.
Mirmidona anunță că peste două ore va avea loc căsătoria ei cu generalul Treizeci-de-Picioare-pe-Floare. În cetate începură pregătirile de nuntă. Dar Mirmidona era îngrijorată pentru că aveau loc schimbări.
Pe măsură ce îmbătrâneau, omizile se transformau în fluturi, părăsind Bobocul. Soldații și generalii urau metamorfoza. Ce mai e și jocul acesta ciudat, de-a fluturele? Păi își pierd din picioare (rămân cu patru din paisprezece!), devin fragili, cu aripi care se zdrelesc ușor, nu mai pot înfuleca, nu se mai pot îngrășa, și mai ales nu se mai pot bate cu sulițe și scuturi grele din scoarță. Vor fi doar frumoși. Ce să facă ei cu frumusețea? Dar nu era după ei. Văitându-se, intrară în crisalide vestiții generali cu zeci de picioare.
