- Ha ha! Și pentru mine e ceva nou o fetiță care mă așteaptă gătită cu rochie de catifea și cu un măturoi...
De după ușă se ițeau mai multe capete de copii și reni, iar la ferestre, pe deasupra candelelor luceau o mulțime de ochi curioși. Moș Crăciun lăsă mătura apoi se șterse pe ștergătorul de fier. Copiii se așezară pe scaunele lor iar renii se așezară între copii. Moș Crăciun intră cu omul și cu sacul. Avea o pelerină roșie, lungă până în pământ și cizme tot roșii, cu pinteni cu steluțe care scăpărau. Se duse la foc și-și frecă puțin mâinile.
- Oh, ce cale lungă! Apoi se duse să se așeze într-un jeț mare, care se afla chiar în mijloc, între jețurile mai mici ale copiilor și care din spate părea a fi gol, când, în jeț era... cine credeți, păi Bucle-în-Vârtej care de obicei se așeza pe scaunul Moșului pentru a-l pune în încurcătură, fie întrebându-l unde-i sunt renii, dacă nu i s-au pierdut cumva prin pădure și n-ar avea nevoie de o mână de ajutor să-i strângă, fie dacă nu ar vrea o căciuliță pentru nas că i-ar face una cadou, și altele asemenea... Observase că moșii aveau nasurile cam roșii când veneau la ei.
Acum, Bucle-în-Vârtej stătea față în față cu Moșul acesta, îl privea iar trupul ei mic se strângea și parcă se făcea și mai mic, mâinile i se încleștaseră în rochie iar ochii i se măreau într-o mirare mare, până și buclele i se răsuceau tot mai mult. Fetița simți că ceva, un mecanism dinăuntrul ei, la fel ca la păpuși, era înțepenit sau stricat dar nu voi să se dea bătută.
-Ia te uită, spuse Moșul, și vocea lui suna în toată casa și parcă venea și de afară, din pădure. Văd că Moș Crăciun a sosit deja, oare eu ce mai caut aici?
Copiii izbucniră în râs, apoi făcură liniște, curioși să audă cum se va descurca de data asta Bucle-în-Vârtej. Fetița își dădu seama și făcu pe grozava:
-Ei, Moș Crăciun, m-am gândit să-ți țin locul până vii!
-Ahaa, ia te uită iarăși paznicul cu măturoi...spune-mi te rog cum te cheamă întâi... să știu și eu cu cine am onoarea... cine îmi ține locul...
-Valentina!
- Bucle-în-Vârtej! strigară copiii, Bucle-în-Vârtej!...
-Aha, Valentina Bucle-în-Vârtej... dar dacă te-ai gândit să-mi ții locul, nu le-ai împărțit deja daruri copiilor?
-Nuu, nu am avut de unde să le dau daruri...
-Cum așa, păi Moș Crăciun fără daruri... s-a mai pomenit?
- Nuuuu! au răspuns copiii.
-Auzi? Auzi ce zic ei?
Valentina se gândi să spună ce daruri ar fi putut să le dea copiilor dar simți acel resort blocat înăuntrul ei ca pe o durere... izbucni aproape plângând:
-Moș Crăciun, Moș Crăciun, îți spun ceva dar să nu te superi!...
-Nu mă supăr, oftă Moș Crăciun, mie să știi că poți să-mi mărturisești orice!
-Eu în fiecare an mă așez pe scaunul lui Moș Crăciun, ca să-l iau puțin peste picior, copiii nu știu că el nu-i adevărat dar eu știu, așa îmi place mie să mă distrez în seara asta...
