Iar pe Bucle-în-Vârtej, în fața casei ei, o aștepta omul, cu ramuri mari de corcoduș roșu, înflorite, în care fetița recunoscu mătura de nuiele. Văzând-o înflorită, omul se gândise să i-o aducă, și acum i-o dete fetiței neștiind ce să spună, era un om tăcut de felul lui și mai ciudat. Plecă iar fetița fugi după el și îl strânse în brațe.
Mare fusese mirarea părinților când s-au întors seara târziu să-i ducă acasă pe copii și au auzit ce povesteau copiii... Dar cel mai mult s-a mirat chiar primarul care îl pusese pe un om de-al său să fie Moș Crăciun și aflase că acesta se oprise în cârciuma de la marginea orășelului să se încălzească puțin înainte de drum și adormise sub masă. Oare cine să fi fost de și-a jucat atât de bine rolul?... După ce a trecut Crăciunul, omul a strâns podoabele din brad și a tras vasul în care stătea pomul, să-l scoată afară dar n-a putut... bradul prinsese rădăcini, care trecuseră prin podea, și se înfipseseră în pământul de sub casă... sau așa părea... pădurarul i-a spus că asta se mai întâmplă uneori, brazii mai prind rădăcini... Dar omul privea bradul și se întreba oare cine a fost?
Apoi bradul a mai crescut o vreme, până în tavan, și a rămas așa, verde...și la fel și ramurile de corcoduș roșu din casa fetiței.
Indiferent cine fusese, copiii nu au uitat niciodată seara aceea și au înțeles un lucru: că Moș Crăciun există, există cu adevărat... în ei! Și toată viața lor, în ziua de Crăciun, fiecare din ei a fost Moș Crăciun!
