-Încercam să dansez pe muzica voastră, a spus Prințul, rușinat că fusese prins ca un hoț de rând.
-Da? a râs Zurinka. Ia dansează atunci, să te vedem! Iar voi - s-a răsucit ea către muzicanți - cântați!
Gunjar a făcut niște pași de dans dar Zurinka s-a apropiat de el și i-a spus:
- Nu așa. Ține spatele drept. Uite-așa!
El a început atunci să danseze privind-o iar ea, la rândul ei, nu-și mai putea dezlipi ochii de la prinț.
Au petrecut așa până în zori dar chiar înainte de răsăritul soarelui s-a stârnit un vânt puternic. Era Jungalia, care prinsese de veste că Prințul nu mai era în pat. Muzicanții s-au risipit iar Zurinka și Gunjar s-au prins de mână și au fugit în pădure, într-o poiană unde pășteau caii lui Grastinel și au încălecat pe Balval, cel mai iute cal.
Urmăriți de Jungalia, au ajuns la Carros, unde au primit în dar un ceaun de aramă. Zurinka l-a aruncat în spate și s-a făcut un lac cu apă neagră. Vrăjitoarea a înotat după ei, ținând cu grijă oglinda la piept.
Au ajuns apoi la Rupi. El le-a dat un pieptene de argint. Zurinka l-a aruncat în spate s-a făcut o pădure de țepi înalți până la cer. Jungalia a trecut prin ei rupându-și carnea de pe oase. A rămas din ea doar un schelet care ținea oglinda strâns la piept.
Nemaiavând unde să fugă, Zurinka și Gunjar s-au culcat în iarba înaltă și au adormit, căci Gunjar găsise dragostea și, împreună cu Zurinka, visând, pătrundeau în țara Arrom și se întâlneau cu împăratul Zoralio și împărăteasa Luludia. Jungalia, care vedea în oglinda ei fermecată tot ce se întâmpla, s-a bucurat nespus și a intrat râzând și chiuind în visul tânărului prinț Gunjar. S-a arătat în fața lui Zoralio sub forma unui drac cu ochii numai flăcări și s-a năpustit asupra lui.
