Candelabrul mai jucă puțin, apoi căzu pe masa consiliului cu un zgomot asurzitor.
- Doamne! exclamă un consilier sfrijit și adus de spate, sub o trenă uriașă, grea de mere de aur. Vru să declanșeze iar ironia asupra prințesei dar generalii nu mai aveau nici un chef.
Imediat șambelanul le aduse ceaiuri tari, cu piper și se apucară să deseneze hărți de teren. Între timp o ceată interminabilă de furnici intră cărând borcănașe cu c’ei incolor și începu să reconstituie candelabrul fir de cristal cu fir de cristal.
De cum se trezi, Mirmidona alergă să examineze soluțiile generalilor. Era minutul mesei dar nu le îngădui să mănânce. Și nici nu se mai așeză în mijlocul lor, ci în capul mesei, pe un jilț din lemn de trandafir.
Mirmidona desfășura hărțile și planurile ronțăind mere. Consilierii discutau cu voce scăzută; din când în când se lăsa o tăcere de moarte în care se auzea cum trosneau fructele în dinții Mirmidonei, apoi chiorăielile burduhanelor îndopate numai cu ceai.
Deodată sosi un licurici-iscoadă și anunță că lăcustele vor ataca peste o oră, grupate în trei oști conduse de trei comandanți, printre care vestitul general Gudron.
