Au strigat-o și au căutat-o peste tot dar nu mai era nici urmă. Întâlnirea lor luase sfârșit.
Castelul c’ădit începu să se c’atine și să se dărâme iar cei doi copii fugiră ținându-se de mâini în timp ce în spatele lor tone de cristal se prăbușeau cu zgomote asurzitoare.
Alergau pe un curcubeu care cobora pe pământ, iar barza alerga și zbura pe lângă ei. Trecuseră de nori când podul începu să trepideze iar structurile lui complicate începură a se dezmembra bucată cu bucată. Ei alergau mai departe și căzură printre fragmentele de metal și sticlă, incandescente.
Nu au căzut până jos. Dintr-un avion tocmai se lansau niște parașute iar parașutiștii i-au prins pe copii în brațe și au aterizat chiar la marginea orașului de unde plecaseră. Barza ateriză și ea lângă ei.
Se întoarseră toți trei la atelierul pictorului. Deschiseră ușa și intrară fără ca maestrul să-i simtă iar de văzut nu-i vedea pentru că stătea ca de obicei ascuns după pânza lui și picta absorbit cu totul, dar barza zbură și i se așeză chiar pe șevalet.
