Unele străzi erau atât de înguste încât oamenii care locuiau în case opuse ar fi putut da mâna prin ferestre. Pe alocuri ele se deschideau în mici piețe rotunde cu fântâni cu cumpene de unde locuitorii cărau apă. În acoperișurile de țiglă erau tăiate ferestruici care semănau cu niște ochi iar copiilor li se părea că acei ochi c’ipeau uneori.
Pe acoperișuri se aflau cuiburi de berze, familii de câte cinci-șase păsări stăteau într-un picior c’ămpănind și privind la mulțime. Copiii nu știau dacă se cuvenea să întrebe pe cineva despre fântână. Fata opri o doamnă cu un copil de mână dar ea vorbea într-o limbă necunoscută.
Atunci băiețelul se adresă unei berze care se afla în fața unui han. Întâi crezuse că barza era făcută din lut și așezată acolo alături de niște vase cu flori dar ea făcu o mișcare și atunci copilul se opri în fața ei și o întrebă:
- Nu știți cumva doamnă Barză, unde este Fântâna Curcubeului?
Barza îi privi cu bunăvoință și c’ămpăni:
- Se află într-un castel care are zugrăvită pe poartă o fântână, iar castelul îl găsiți dacă sunteți atenți la ochii de pe acoperișuri. Spunând acestea barza își luă zborul și se așeză într-un picior pe un horn înalt. Ei înțeleseră că atunci când ajungeau într-un punct corect, ferestruicile de pe acoperișuri c’ipeau o dată lăsând și ridicând repede, fără zgomot, obloanele de lemn.
