Un timp a stat nemișcată în brațele fratelui mai mare, parcă ascultând ceva, apoi a început să se foiască; pe năsucul ei o sanie ar fi lunecat cu viteză, urcând puțin și oprindu-se chiar pe vârf. Fetița a râs și în mine s-a făcut un gol ca atunci când cazi.
- Poftim, a bombănit Luca, mama a zis că o să tocmească un om la vaci dar mă tem că ea va fi.
- Unde-s vacile? o ferestruică dădea spre grajd. Am dat la o parte perdeaua. Vacile dormeau duse.
- Cum o cheamă pe sora ta?
- Cum te cheamă? a întrebat-o Luca.
- Arina, a spus ea veselă... diseară plec cu vitele...
L-am privit pe Luca.
- Cu maică-mea nu te poți pune! a zis el.
Am ieșit afară, ținând-o pe Arina de mânuțe, între noi, coborând pe un drum care ducea către râuri.
- Arina e dată deja, când va împlini optsprezece ani se va mărita cu un flăcău de peste șapte sate, care o așteaptă... până atunci va paște vitele și-și va coase zestrea. Nu știi cât de complicată e o rochie de mireasă aici... la o rochie din asta se coase ani, doar e evenimentul cel mai de seamă. A început să recite ritmic, aplecându-se spre fetița care râdea, răsfățată:
- Cei patru evangheliști au fost trei,
Luca și Matei,
Ce-au căutat au găsit,
Pământul pe degete l-au învârtit.
