Am închis ochii ascultând gâlgâitul apei prin bolovani... mi s-a părut că deslușesc niște cuvinte...
- Râul vorbește?
Luca a zâmbit larg:
- El spune invariabil: totul e bine.
- Cum adică?
- Dat fiind că totul, adică orice lucru, unu: este și doi: e apropiat de cel ce este sau face parte din cel ce este, reiese că după este nu poate fi pus decât bine și tot ce pui în fața lui este, chiar dacă e rău, tot bine este.
- Prima formulare e mai c’ară, am bombănit.
Am privit-o pe Arina cum se scălda, la fel de albă ca râul:
- Uite cât a crescut de azi-dimineață.
- Poftim?
- E mai înaltă, am zis eu.
- Da de unde, a mormăit Luca.
Mi-au venit în minte niște vorbe grele, să i le zic lui Luca și să termin cu el pentru totdeauna, cum credea că mă poate prosti așa, copila avea și chipul schimbat puțin, neam afurisit de vrăjitori!
- Ascultă, a zis Luca, tu ești prietenul meu, e adevărat ce-ai spus, dar nu știu cum să-ți explic, e și nu e în același timp.
Mi-am amintit de definiția lui este - nu pus în fața lui e ar fi tot da și am tăcut. Am făcut cu mâna un gest de lehamite.
