Deci totul era adevărat! Asta însemna un început al necazurilor pentru ai mei și pentru toți văcarii strânși atunci în jurul mesei.
Cum de Luca mă poftise să merg la el când știa că voi vedea totul? M-am întors în odaia mea tremurând de frig. Luca stătea întins în locul meu, cu ochii ațintiți la mine.
- Nu te necăji, știu că suntem o pacoste pentru ceilalți văcari dar vezi că nu avem încotro... în curând vom pleca cu toții de aici.
- Unde? am întrebat înghețat.
- Acolo unde-s pășunile, a zis Luca.
A doua zi m-am trezit și m-am spălat la fântână în timp ce imaginile nopții îmi stăruiau în minte, apăsătoare. Am privit în grajd și am văzut același tablou – vacile dormeau ca moarte, cu coarnele împletite.
Mi-am luat rămas bun de la Luca și am întrebat de Arina. Mi-a spus că doarme, că e frântă de oboseală.
M-am revăzut copil, dormind între vaci și m-am întrebat dacă și sora lui dormea cu ele sau într-un pat alb și moale, cum se cuvenea să doarmă o fată ca ea. Ce mai conta? Am ieșit pe poartă o dată cu gâștele, le-am privit din nou cum își luau zborul peste vale și se depărtau, apoi am pornit către haltă.
Drumul acela lung îmi făcea bine, puteam să-mi rumeg gândurile în voie. Oare trebuia să-i spun tatei cele întâmplate? Luca... era îngrijorat? Am ajuns acasă. Tata era în grajd, țesăla caii cu doi argați.
