Simțeam că mă înăbuș:
- Nu va merge la școală?
- Ce să facă la școală? Va învăța să coasă mai frumos? Va afla de ce a venit, unde pleacă, cum să supraviețuiască primei iubiri?
- Eu nu voi supraviețui primei iubiri, am spus cu greutate privind-o pe Arina.
Luca a tăcut ca un om bătrân care știe multe, și-a luat sora în spate și am mers mai departe prin vale. Râurile erau albe ca laptele și fierbeau încet.
- Încearcă să pui piciorul pe urmele mele, a zis el, aici sunt mlaștini care se mută de colo-colo; numai râul stă la locul lui, deși nu te-ai aștepta de la el... râul arată drumul.
Cu ochii închiși și fața întoarsă spre soare, Arina cânta și-și bălăbănea piciorușele pe pieptul fratelui ei.
Am poposit pe malul râului și ne-am întins pe bolovani mari, la soare, apoi ne-am scăldat în râul cel alb, din care ieșeau aburi. Arina alerga după niște fluturi mici, albaștri. Era un miros de piatră încinsă de soare, de buruieni și de lapte. Priveam ținutul acela roșiatic, zgârcit în ierburi iar privirea mea hoinărea în lungul râurilor. Duceau către un podiș care se ridica pe cer ca un zid.
- Aici pământul are mult fier, pășunile sunt puține.
